Categories: Comunitate

A început programul de contorizare a apei la Ghelari

Magdalena Şerban

În timp ce unele comune cer ajutorul pompierilor pentru a combate efectele secetei din zonă cu câteva maşini de apă, alţii nu au grija consumului. Primarul din Ghelari, Ioan Bulbucan (foto), spune că este inadmisibil ca o singură persoană să risipească 12-14 metri cubi, pe parcursul unei luni.

Se vor monta apometre
„Nu avem probeme cu debitul de apă, ci cu mentalitatea celor care strică apa, aiurea. Udă grădina şi aruncă furtunul în iarbă, lăsând-o să curgă, fără restricţie. E vorba de cei care locuiesc la casă, la bloc neavând ce face cu multă apă. Metrul cub fiind foarte ieftin la noi, adică 1,7 lei, comparativ cu 4,5 lei sau 4,8 lei, cum se practică la Deva sau Hunedoara, oamenii îşi permit  să facă risipă. Dar am început contorizarea, să vedem cum vor evolua lucrurile. Vom monta pe cheltuiala  primăriei, în primă fază, 150 de apometre. Urmează şi altele. De sistem centralizat beneficiază satele Ghelari, Mănăstire şi Plop. Govăjdia are un puţ de alimentare, deoarece cei de acolo nu au fost de acord să le introducem reţea de apă, fiind nevoiţi să achite consumul lunar. Pentru cele trei localităţi amintite am captat izvoare de la 12-14 kilometri distanţă faţă de Ghelari, iar apa vine prin cădere, de mai sus de Bunila. Dacă seceta ajunge şi la noi, concomitent cu consumul exagerat, vom avea  necazuri. Apa e foarte bună, cu un PH standard, deci nu ne putem plânge, deocamdată”, spune primarul comunei Ghelari.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

8 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

8 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

8 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

8 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

9 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

9 ore ago