Categories: ActualitateFlash

A început construcţia fântânii arteziene muzicale

Sorina Popa

Ieri, au demarat lucrările de construcţie a proiectului „Amenajare Piaţa Victoriei din municipiul Deva”, care include şi o fântână arteziană muzicală. Finanţarea investiţiei, a cărei valoare se ridică la 2,5 milioane de euro, este asigurată aproape în întregime din fonduri europene.

Lucrările vor fi finalizate pe 17 mai

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a dat startul investiţiei. El a declarat că lucrările la acest obiectiv vor fi finalizate pe data de 17 mai. Piaţa centrală a reşedinţei de judeţ va fi placată cu granit pe o suprafaţă de 2.000 metri pătraţi. Dar punctul de atracţie al zonei îl va constitui o fântână arteziană muzicală, cu o lungime de 50 de metri, lăţime de 9,6 metri şi o înălţime a jeturilor de apă de opt metri. Fântâna va porni chiar din faţa Casei de cultură, în trei trepte, şi se va întinde pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi, până aproape de statuia lui Decebal. Ea va avea şapte jocuri de apă şi lumini de diferite culori. Melodiile fântânii vor fi stabilite, ele putând fi programate la ce oră să pornească. Licitaţia pentru această lucrare a fost câştigată de un consorţiu format din trei firme.

Bănci, jardiniere şi cişmele

„Am grăbit cu două săptămâni pornirea lucrărilor, pentru ca devenii să se poată bucura de fântâna arteziană pe perioada verii. Vor fi refăcute şi scările Casei de Cultură cu această ocazie, dar şi faţada. Pavajul pieţei nu a fost reabilitat de 40 de ani, deci, era nevoie de o asemenea investiţie. Îmi pare rău că nu i-am putut proteja pe «strigătorii» care se adună în zonă, dar le vom găsi alt loc pentru proteste”, a declarat edilul şef al municipiului Deva.
Tot aici, vor fi instalate bănci şi rasteluri pentru biciclete, jardiniere şi cişmele de apă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • sper sa se tina de cuvant si sa se renoveze si fatada,adica exteriorul Casei de Cultura!daca vor face asta ,lucrarea va fii completa si vom putea spune FELICITARI!
    O mica intrebare ,daca s-ar putea amenahja acolo si un ceas mare care indica ora si temperatura in grade C.
    Iar o toaleta publica subterana ,in Piata Victoriei,ar fii binemeritata, dupa ce s-a desfiitat accea de langa Ulpia,atuci cand s-a renovat Ulpia!Multumim si Succes!

  • E super ideaua cu fantana. Amu copilasii care se zbenguiau pe role vor putea si sa inoate. Protestatarii vor putea fi relocati in fata primariei.
    :)

  • Inca o fantana electorala din care sa curga voturi, atunci cand restul fantanilor din oras sunt secate de ani buni (Ulpia, Lido, Bd. Decebal, parc) sau stricate (fantana din giratoriul de la Lido) din cauza lipsei de bani pentru intretinerea lor !
    Iarasi primarul decide dupa capul sau (atat cat il duce mintea), fara sa se consulte cu specialistii si, mai ales, nu cu populatia orasului Deva !

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

7 ore ago