Asociaţia Judeţeană de fotbal, organizatoarea competiţiei cu adresabilitate formaţiilor de… fotbalişti experimentaţi, ca să nu le spunem, veterani, ne-a comunicat faptul că în grupa 1 întrecerea a debutat mai repede, primele echipe care au intrat în competiţie fiind ACS Old Boys West Deva şi CSC Old Boys Ilia.
Partida dintre cele două s-a jucat la Sala Sporturilor din Ilia şi a fost câştigată de către deveni cu scorul de 6-4, care au luat o opţiune importantă pentru câştigarea trofeului pus în joc.
Următoarele două meciuri din prima etapă se vor disputa mâine, 11 octombrie, de la ora 19, la Haţeg, între echipa Old Boys Master Sports din localitate şi CNS Cetate Deva, iar sâmbătă, la Arsenal Park, veteranii de la Dacia Orăştie vor juca în compania celor de la Old Boys Brad-Ribiţa de la ora 18.00.
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…