Recent, la Oradea, unde s-a desfășurat un stagiu de pregătire destinat arbitrilor și antrenorilor din judoul românesc, conducerea Federaţiei Române de Judo a organizat o ceremonie emoţionantă ocazionată de retragere din activitatea de performanţă a sportivei Andreea Chiţu (foto).
Le-a mulţumit celor care au ajutat-o
La acest eveniment, Andreea, care l-a avut alături și pe fostul ei antrenor, Florin Bercean, a mulţumit, în primul rând tuturor celor care s-au ocupat de formarea și șlefuirea ei ca sportivă de mare performanţă.
Chiţu a explicat că fără contribuţia directă a acestor oameni nu ar fi putut ajunge atât de sus în judoul mondial. Andreea nu i-a uitat nici pe antrenorii Robert Andreescu, Simona Richter sau pe fostele ei colege, devenite foarte bune prietene, Alina Dumitru și Corina Căprioriu.
„Le mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au organizat această retragere, în special domnului președinte Cozmin Gușă.Mi-aș dori ca de acum înainte să ascult de cât mai multe ori imnul ţării, în calitate de antrenoare. Să am sportivi pe care să-i văd pe podiumul de premiere. Dacă eu nu am reușit să obţin o medalie olimpică în calitate de sportivă sper să o pot obţine ca antrenoare”, a declarat Andreea Chiţu.
De câteva săptămâni, Andreea Chiţu a îmbrăcat chimonoul de antrenoare, devenind antrenoarea coordonatoare a CNOPJ-ului de la București. „Este un început în noua mea carieră de antrenoare. Responsabilitatea pe care o am este foarte mare, dar sunt sigură că mă voi descurca”, a mai spus Andreea Chiţu.
Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este întâlnită într-o…
Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…
I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…
Li se spune îngeri în halate albe. Sunt medicii care realizează transplante de organe. Recent,…
Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…
Spărgătorul a fost acuzat și condamnat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…