Anchetă complexă în cazul accidentului de avion, de luni după-amiaza, din Munţii Şureanu, în care a decedat omul de afaceri german Matthias Grabowski (foto).
Anchetatorii au prelevat deja probe de la faţa locului, pe care urmează să le expertizeze, pentru a stabili cauzele producerii accidentului. „S-au făcut cercetări la faţa locului, s-au ridicat rămăşiţe ale avionului şi se efectuează necropsia cadavrului. În cadrul anchetei, se iau în calcul mai multe ipoteze. Până la acest moment, mergem pe suspiciunea unei sinucideri, dar nu putem exclude celelalte ipoteze”, a declarat Adiana Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În acest complicat caz, se conturează tot mai mult varianta sinuciderii, după ce anchetatorii au descoperit la o femeie din Orăştie, un bilet de adio, scris în germană, în care spunea că îi pare rău, dar „asta este”. „Pot să vă confirm că, într-adevăr, s-a găsit un bilet, în care acesta îşi manifesta posibila intenţie suicidală. Biletul se află la dosar, împreună cu celelalte probe materiale şi urmează să fie expertizat din punct de vedere grafologic”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…