Categories: Comunitate

A fost sfinţită biserica ortodoxă din satul Criş

Magdalena Şerban

După  finalizarea lucrărilor de reabilitare la lăcaşul de cult cu hramul „Adormirii Maicii Domnului“ din satul Criş, al doilea ca mărime din comuna Blăjeni, biserica de cult a fost sfinţită duminică, de un sobor de preoţi în frunte cu Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. La eveniment au luat parte enoriaşi, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

Cinci lăcaşe pentru opt sate
„Ultima sfinţire a fost făcută în 1970. Acum, o dată cu noile lucrări care s-au executat la partea de interior a lăcaşului, s-a impus binecuvântarea lor. Investiţia s-a putut face în special din donaţii şi datorită implicării credincioşilor, care alături de biserică, au contribuit financiar pentru înlocuirea unei părţi din mobilier, introducerea unui sistem centralizat de încălzire pe lemne, efectuarea de reparaţii la turlă etc. Noi  am oferit sprijin muncitoresc pe plan local, cum am putut. Şi enoriaşii au dat o mână de ajutor, fiind foarte receptivi. Din cauză că până acum, edificiul era încălzit cu sobe care scoteau fum, la un moment dat, a fost afectată pictura. Aşa că a trebuit ca biserica să fie repictată”, susţine primarul din Blăjeni, Horia Jurcă.
Mai trebuie spus că preotul Daniel Crişan, care slujeşte la biserica din Criş, vine de la Brad, săptămânal. Tot acesta slujeşte şi în lăcaşul din satul Grosuri. În comuna Blăjeni se află cinci biserici ortodoxe. Cea din Blăjeni, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, a fost construită în 1871 şi este din piatră, iar biserica din Sălătruc, cu hramul „Înălţarea Domnului”, a fost construită din lemn. Satele Blăjeni-Vulcan şi Plai fac parte din parohia Plai şi au o singură biserică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. A fost ridicată în 1862, din piatră. Reţ şi Criş formează parohia Criş şi au biserica din piatră, sfinţită ieri. Biserica din Grosuri are hramul „Bunavestire” şi a fost construită în anul 1919, din lemn.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

o zi ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

o zi ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

o zi ago