Pe o vreme nehotărâtă, sâmbătă şi duminică a avut loc la Orăştie cea de-a XVII-a ediţie a unei sărbători cu puternice rădăcini locale, Maialul orăştian, organizată sub tutela Primăriei şi Consiliului Local Orăştie.
Sâmbătă, după derularea unei competiţii de off-road, pe scena special amenajată au urcat nume precum Geanina Iosif, Mădălina Dulgheriu, Alexandra Albu, Jonny Cîndea, Ansamblul Şoimuşana, Măriuţa Ieşean, Viorel Bunea, Mariana Stoica, Nelu-Ban Fântână, Mihai Petreuş, Marinela Baba, Cristina Vasiu, Fanfara Peneş Curcanul şi în încheiere, trupa Triton. Duminică, spectacolul a continuat în aceleaşi ton cu: Grupul Etno Doruleţul, Ansamblul Casei de Cultură Făgăraş, Grupul Vocal Cosânzeana, solişti vocali şi instrumentişti ai Casei de Cultură din Orăştie, Gheorghe Lăscoiu, Andrei Molocea, Felicia Andreşoiu, Lorena Pascu, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Eugen Pistol şi Emanuel Cîrstea. De asemenea, nu a lipsit nici dansul, în cele două zile de manifestări. Finalul evenimentului a fost susţinut printr-un recital semnat Crush şi Alexandra Ungureanu, invitaţii de marcă ai serii.
„Maialul face parte dintr-un lung şir de tradiţii, pe care noi, orăştienii, le păstrăm cu sfinţenie şi le transmitem mai departe. Cum era şi firesc, nu ne-am dorit să fie întrerupt nici în acest an, contrar situaţiei economice locale. Doresc să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea ediţiei 2013 şi sper să ne revedem cu bine şi la anul ce vine”, a spus Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.
Organizat încă din secolul al XIX-lea, de către Reuniunea Meseriaşilor Români, Maialul orăştian a depăşit limitele unei simple întâlniri câmpeneşti. Sărbătoare dedicată primăverii, a constituit, de-a lungul vremii, un bun prilej pentru orăştieni de a petrece, „cu mic, cu mare, într-o tovărăşie deplină”, aşa cum consemna presa de epocă. În ultimii ani ai regimului comunist şi în primii ani de după Revoluţia din 1989, Maialul orăştian nu s-a mai regăsit în calendarul manifestărilor organizate în oraşul Paliei. Tradiţia a fost reluată, însă, în 1997. (M. Şerban)
Polițiștii din municipiul Vulcan au destructurat un grup suspectat că a sustras în mod repetat…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au identificat două persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni…
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…
Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…
Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…
Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.