Cea mai mare navă de croazieră din lume a ieşit din şantierul naval din Finlanda și e pregătită de prima incursiune în largul mării pentru teste, înainte de livrarea probabilă în luna octombrie a acestui an, transmite CNN.
Parc acvatic plutitor
Este vorba despre mult aşteptata navă maritimă „Icon of the Seas (foto)” al Royal Caribbean International, o ambarcaţiune de dimensiuni megalitice. Are o lungime de 365 de metri și o greutate estimată la peste 250.000 de tone. În ianuarie 2024 este programată să-şi înceapă voiajul pe apele Caraibelor. Se estimează că va putea avea la bord aproximativ 5.610 pasageri și 2.350 de membri ai echipajului. Principala atracţie va fi, fără doar şi poate, cel mai mare parc acvatic pe mare din lume. Denumit Category 6, acesta va avea 6 tobogane de apă, 7 piscine și 9 jacuzzi, toate prezente, evident, pe vas. Președintele și directorul executiv al Royal Caribbean International, Michael Bayley, spune că nava este pe cale să se alăture flotei Royal Caribbean pe 26 octombrie, înainte de debutul său din 2024.
În prezent, deţinătorul titlului de cea mai mare navă de croazieră din lume este o altă navă din flota Royal Caribbean, Wonder of the Seas, care a făcut prima călătorie anul trecut și are o lungime ceva mai mică, de 1.188 de picioare, cu 18 punți de explorat.
Royal Caribbean International prezintă Icon of the Seas ca fiind cea mai de top construcţie pe linie de croazieră, dotată cu cele mai avansate tehnologii din ultimii 50 de ani. „Îl poziționăm ca fiind cea mai bună vacanță de familie, iar când faci un pas înapoi și privești la toată energia și timpul care au fost investite în crearea acestei nave, este uluitor”, a declarat Bayley. Icon a finalizat primul set de teste pe mare la 22 iunie, potrivit unui comunicat al Royal Caribbean. „În timpul primului său set de teste pe mare, Icon of the Seas a parcurs sute de mile, timp în care au fost testate motoarele principale, corpul navei, sistemele de frânare, direcția, nivelul de zgomot și vibrații”, se arată în declarație. „Totul a fost făcut la timp, așa cum era prevăzut în program, în ciuda faptului că plecarea ei a fost întârziată din cauza condițiilor de vânt”, au anunțat cei de la Royal Caribbean.
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…