A fost aprobată noua organigramă a Consiliului Judeţean Hunedoara. Direcţia tehnică şi funcţia de director tehnic, desfiinţate!

Sorina Popa

Ieri, aleşii judeţeni au votat, cu unanimitate de voturi, o reorganizare a Consiliului Judeţean. Este vorba despre o nouă organigramă. Cea mai importantă modificare este că Direcţia Tehnică va fi desfiinţată, iar şefa acesteia îşi pierde locul de muncă respectiv.

I se va oferi un alt post
”Noua organigramă răspunde cerinţelor actuale. Astfel, pentru eficientizarea activităţii şi ca să dispară verigile, Serviciul Achiziţiile Publice va fi coordonat de către unul dintre vicepreşedinţi. Priorităţile majore ale acestui an: investiţii, infrastructură, sănătate, au trecut în atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean. Direcţia Tehnică se desfiinţează. Ca atare, şi funcţia de director tehnic dispare. Persoanei care a ocupat această funcţie până acum i se va oferi un post în cadrul Consiliului Judeţean, dar nu de conducere, pentru că nu avem disponibil aşa ceva. Organigrama nouă intră în funcţiune imediat, avem aprobarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar astăzi (n.r.-ieri) aceasta a fost votată de toţi aleşii judeţeni”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. În aceste condiţii, Carmen Guran nu va mai fi directorul tehnic al instituţiei.

Se elimină disfuncţionalităţile
În raportul de specialitate al proiectului de hotărâre supus aprobării consilierilor judeţeni, privind noua organigramă şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate, se arată că ”eliminarea discontinuităţilor, a suprapunerilor în mai multe structuri organizatorice, necesitatea îmbunătăţirii şi eficientizării activităţilor privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, precum şi asigurarea unui nivel de decizie unitar şi consecvent care să asigure punerea în aplicare cât mai eficientă a activităţilor desfăşurate”, s-a propus noua organigramă pentru a fi votată. Tot în raportul respectiv se menţionează că ”în vederea respectării prevederilor legale, se constată că se impune desfiinţarea Direcţiei Tehnice şi Investiţii şi implicit desfiinţarea postului de director executiv al direcţiei respective”.
Aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Hunedoara va funcţiona cu un număr de 182 de posturi. Dintre acestea, trei sunt de demnitate publică, un secretar al judeţului, administrator public, 16 funcţii publice de conducere, 127 de funcţii de execuţie, două de conducere în regim contractual şi 32 de posturi de execuţie în regim contractual.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Vrem ca anul acesta Consiliul Judetean Hunedoara (PSD) sa asfalteze drumul judetean din Parang si drumul judetean Valea de Pesti ! Valea Jiului a votat tot timpul 28 ani cu PSD la presedentiale , parlamentare , europarlamentare , locale , ... NU mai vrem motive de amanare de la an la an sub diverse motive !

  • Deci, nu este dat nimeni afara .Exact cum ziceam acum cateva saptamani.
    - prima declaratie a CJ - vom scapa de acele persoane ineficiente, vom fi mai eficienti, raman adoar cei competenti.
    - a doua declaratie ne vom reorganiza - deja se indulcea vestea
    - si acum a treia, ne-am reorganizat dar nu pleaca nimeni
    Aceeasi oameni declarati ineficienti (incompetenti )cu sarcini suprapuse sunt mutati pe alte posturi. Nu inteleg un lucru , cum veti fi mai performanti daca aceeasi oameni vor lucra in continuare in alte departamente ? Oare incompetenta lor nu se va revarsa si la noul job . Mi-am pierdut timpul citind 3 articole despre nimic .
    Acelasi Marie cu alta palarie .

  • Ref. Dorin *****************************
    Se vede ca nu ai notiuni elementare de management. Daca o persoana este un profesionist bun executant dar nu are calitati de conducator, este recomandabil ca acesta sa se intoarca la nivelul lui de competenta. Nu este obligatoriu si nici posibil ca toti angajatii sa fie, concomitent, buni executanti si la fel de buni conducatori, dar atunci ne-am afla intr-o situatie ideala, ceea ce nu se "prea" intampla in realitate niciunde. Capisco ?

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

18 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

18 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago