Individul a furat păsări și animale, dar și ceva bunuri, la un singur raid, producând o pagubă totală de 8.500 de lei. Hoțul de găini are 23 de ani și este din municipiul Orăștie.
Anchetatorii au stabilit că tânărul, Florin Brănişcan, a comis dintr-un foc nu mai puțin de 13 furturi. Judecătorii l-au arestat preventiv la cererea procurorilor și a fost trimis în judecată pentru furt calificat. ”În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că pe timp de zi și pe timp de noapte, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns prin efracție și escaladare în mai multe locuințe și anexe gospodărești din municipiul Orăștie, de unde a sustras diverse bunuri, animale și păsări domestice în valoare totală de aproximativ 8.500 lei”, au arătat procurorii. Tânărul a furat dintr-un saivan 7 miei, dintr-o pescărie a mai furat un miel de circa 25 kilograme, iar dintr-o gospodărie a luat 15 pui de găină pe care i-a introdus într-un sac și i-a vândut. La un alt furt, Brănișcan a mai intrat într-o gospodărie și dintr-un coteț a luat 14 păsări de curte.. Judecătoria Orăștie l-a condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dar cum se afla în stare de recidivă postcondamnatorie, a rezultat o pedeapsă finală de 4 ani și 6 luni de închisoare în regim de detenție. (M.Gânju)
Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…
Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…
Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…
Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…
Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…