Categories: Gura lumii

Gura lumii – 9.06.2009

Printr-o circă din judeţ e zarvă mare, după ce nişte băieţi cu ochii albaştri s-au dat iar în stambă, pentru a nu ştiu câta oară în ultimele luni. Violenţa lor a devenit deja proverbială în respectiva circă din aşezarea cu multe lămpaşe, iar cârcotaşii spun că principalul vinovat e chiar şeful lor, deoarece nu ştie să-i tempereze pe subalterni. În aceste condiţii, ca să nu aibă nici el de dat răspunsuri, mai bine ascunde sub preş actele de bravură ale subordonaţilor lui, sau mai bine spus insubordonaţilor. Ultimul incident a avut loc zilele trecute, spun bârfitorii, iar un puştan a fost bine altoit, pentru a recunoaşte ceva, orice, numai să poată închide ei un dosar, care apoi va fi trecut la bilanţul trimestrial, unde se va arăta cât de eficienţi sunt ei.

 Cine împarte, parte-şi face, zice o vorbă din bătrâni. După acest principiu, două formaţiuni politice se pare că s-au ghidat la recentele alegeri. Cel puţin, cârcotaşii vorbesc despre un aranjament între aliaţi, prin care opţiunile oamenilor au fost împărţite frăţeşte direct din urnă, adică la numărătoare. Numai că, deşi s-au înţeles dinainte cum să facă împărţeala, la golirea urnei, a intrat dihonia între reprezentanţii celor două formaţiuni, pentru că învoiala ar fi fost încălcată. Cei cu o roză pe drapel au decis în ultima clipă să bage câteva voturi din portofoliul lor şi în urna unei coniţe venită de la capitală pentru a candida. Cei cu trei trandafiri n-au fost nici în ruptul capului de acord cu decizia aceasta şi de aici s-a iscat un scandal frate cu moartea. Până la urmă, spun cârcotaşii, parese că totuşi au ajuns la o înţelegere, dacă ne uităm la procentele mici obţinute de portocalii, dar mari pentru coniţă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

14 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago