Categories: ComunitateFlash

70 la sută din familiile cu gemeni nu primesc indemnizaţii

Nicolle Ebner

Doar 33 de perechi de gemeni din judeţul Hunedoara, dintr-un total de 104, vor beneficia de prevederile modificate ale OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea  creşterii copilului.

Nu întrunesc toate condiţiile
Potrivit directorului coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Hunedoara, Mihai Popovici, una din modificări vizează modalitatea de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copiilor proveniţi din naşteri multiple. ”În cazul naşterii de gemeni, familia va beneficia, pentru primul copil, de indemnizaţia în cuantum de 600 de lei sau, opţional, în cuantum de 85 la sută din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei.
Începând cu cel de-al doilea copil, va primi indemnizaţia de 600 de lei”, a declarat directorul AJPS Hunedoara. De această măsură vor beneficia doar 33 de familii cu gemeni, din totalul celor 104 aflate în evidenţa AJPS Hunedoara, deoarece părinţii nu întrunesc toate condiţiile prevăzute de actul normativ. „Din dosarele aflate în
evidenţa noastră, rezultă că nici unul dintre părinţi nu a realizat venituri profesionale în ultimul an, adică cel anterior naşterii gemenilor. Or, în aceste condiţii, familia nu va beneficia de indemnizaţia stabilită prin actul normativ adoptat de guvern”, specifică Mihai Popovici.

Vor primi banii retroactiv 
Potrivit modificărilor OUG nr. 148/ 2005, a fost reglementată şi acordarea indemnizaţiei în cazul în care mama nu a realizat venituri în ultimele 12 luni, urmând cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar sau, după caz, universitar. Popovici a mai precizat că şapte din cele 33 de familii care beneficiază de indemnizaţiile pentru creşterea copiilor vor primi banii retroactiv, începând cu data adoptării legilor care stabilesc acordarea acestora.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

12 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

12 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

12 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

12 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

14 ore ago