Anul trecut, peste 6.900 de locuințe din România au fost afectate de incendii, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 2% față de anul 2024. Multe dintre aceste incendii pornesc din cauze aparent minore și au loc frecvent pe timpul nopții, atunci când oamenii dorm și nu pot reacționa la timp.

Cele mai multe evenimente au fost înregistrate în mediul rural, unde instalațiile electrice învechite, coșurile de fum necurățate și utilizarea intensă a surselor de încălzire pot transforma locuințele într-un pericol real.

Pe parcursul anului trecut, incendiile au afectat 1.190 de persoane: 885 au fost rănite, iar 305 și-au pierdut viața. Cele mai multe decese s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani (104 cazuri).

Odată cu sezonul rece, riscul de incendiu crește semnificativ, din cauza folosirii mai frecvente a sobelor, centralelor termice, caloriferelor electrice sau a altor echipamente de încălzire. Pericolul apare atunci când acestea sunt vechi, defecte, improvizate sau utilizate necorespunzător.

Un alt aspect esențial îl reprezintă siguranța copiilor. Aceștia nu trebuie lăsați nesupravegheați în încăperi unde funcționează surse de încălzire, iar educarea lor în privința riscurilor este extrem de importantă.

Ce putem face concret?
❗ să verificăm periodic și să întreținem corespunzător sistemele de încălzire;
❗să curățăm coșurile de fum cel puțin o dată pe an;
❗să evităm improvizațiile de orice fel;
❗să nu lăsăm focul sau aparatele de încălzire nesupravegheate;
❗să nu suprasolicităm instalațiile electrice;
❗să instalăm detectoare de fum și de monoxid de carbon, care pot salva vieți prin avertizarea timpurie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

50 de minute ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

51 de minute ago

Bulina neagră

D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…

51 de minute ago

Medic nou la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu

Magdalena Șerban Venirea de medici noi într-un sistem sa­nitar este esențială pentru dez­vol­tarea acestuia, aducând…

52 de minute ago

Citești și câștigi!, la a XII-a ediție

Concursul județean de cultură ge­nerală „Citești și câștigi!” a ajuns la cea de-a XII-a ediție.…

54 de minute ago

Cum va sta Vorța cu banii în 2026?

Magdalena Șerban Primarul din Vorța nu se plânge, dar nici ușor nu îi este. Va…

56 de minute ago