2026 va fi „Anul Iancu de Hunedoara”

Un proiect de lege propus de pri­marul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, şi iniţiat în parlament de deputaţii de Hunedoara Natalia Intotero şi Ilie Toma, privind de­clararea anului 2026 drept „Anul Iancu de Hunedoara” a trecut de Se­nat şi se află a­cum pe a­genda de lucru a Ca­me­rei De­pu­ta­ţi­lor.

Moștenire
„Suntem încrezători că va trece şi de acest for decizional, mai ales că ini­ţia­tiva legislativă a fost semnată de 112 parlamentari din toate partidele.
Pregătim încă de pe acum o serie de evenimente de amploare, dedicate tuturor categoriilor de public. Cele mai importante dintre ele se vor desfăşura în perioada martie – octombrie 2026.
Anul viitor se vor împlini 570 ani de la Bătălia de la Belgrad, iulie 1456, în ur­ma căreia oștile lui Iancu le-au învins pe cele ale lui Mehmet al II – lea, cu­ce­ritorul Constantinopolului. Astfel, a fost oprită cu circa 70 de ani înaintarea turcilor în Europa. Tot în 1456, la 11 au­gust, Iancu de Hunedoara moare răpus de ciumă în tabăra sa militară de la Zemun (acum – cartier al Belgradului).
Seria de evenimente organizată în Hunedoara se va desfăşura sub egida – „Iancu de Hunedoara; erou, voievod, legendă”.
„Suntem obligaţi de moştenirea lăsată nouă de familia Corvinilor să cins­tim aşa cum se cuvine me­mo­ria lor, mai ales a lui Ioan (Iancu) de Hune­doa­ra. Am început să cre­ionăm un ca­len­dar de eve­ni­men­te importante de care să se bucure atât locuitorii oraşului şi judeţului, dar care să atragă şi cât mai mulţi turişti în Hunedoara. Le mul­ţu­mesc doamnei deputat Natalia Into­tero şi domnului deputat Ilie Toma că au preluat şi dus în Parlament ideea noastră şi sper ca şi alte instituţii locale, judeţene şi chiar naţionale să se alăture demersului nostru pentru anul viitor”, spune primarul Dan Bobouţanu (foto). (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

18 ore ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

18 ore ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

18 ore ago

Martie vine cu sărbătoare la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…

18 ore ago

În linie dreaptă. Nu o mai vor pe primăriță

Consilierul local AUR din Cârjiți, Claudiu Neag, a depus la pre­fectură do­cu­mentele necesare ini­țierii re­fe­rendumului…

18 ore ago