Categories: Actualitate

200 de apartamente pentru tineri, la Hunedoara

Mihai Leu (foto), reprezentantul în judeţ al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că aproximativ 200 de apartamente din municipiul Hunedoara vor fi preluate de la primărie, pentru a fi finalizate şi repartizate celor care au nevoie de ele. Numărul hunedorenilor care au solicitat locuinţe se ridică la câteva sute.
„Sunt mai multe blocuri pe strada Moldovei din municipiu şi  pe strada A. Vlahuţă, care vor fi preluate de către ANL, pentru a putea fi terminate. Am discutat cu şeful ANL şi a fost de acord cu propunerea aceasta. După ce vor fi finalizate, imobilele vor fi repartizate de către primărie, tinerilor care nu au încă locuinţe”, a declarat Mihai Leu. Potrivit acestuia, pentru imobilele de pe strada A. Vlahuţă, exista un proiect de construcţie a apartamentelor, dar el a fost abandonat, după ce firma care se ocupa de această investiţie a dat faliment. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Povestitorule , ne crezi asa de tampiti ? Ce legatura mai ai tu cu ANL ? Ai avut si tu o trecere rapida pe acolo , care nu a lasat nici o urma ... Ai fost ca apa sfintita . Spune mai bine de blocurile de pe strada Moldovei si despre faptul ca starea lor se datoreaza familiei Leu , care le-a administrat cel putin 10 ani . Cat despre blocuri ANL lasa pe altii sa vorbeasca , cei ce au facut ceva ... Tu si Hada nu ati fost in stare decat sa pierdeti finantarea obtinuta de Schiau pentru blocurile de pe Al. Vlahuta ... Dute si vezi-ti de boxul tau ca esti strain de administratie !

  • ai reusit sa prostesti ANL-ul?-bravos...
    tot orasul stie ca ansamblul Moldovei apartine clanului LOWE,cum a reusit sa pina mana pe el?..cu vreo 3miliarde de lei si acum se spala banii cu ajutorul ANL-ului?
    bravos...
    acest ansamblu trebuia sa fie gata prin 90-91,dar prin grija(nepasarea,interesul ascuns?)al fostilor edili s-a ajuns in zilele noastre cu aceste constructii,iar acum dl.Lowe,om de bine dealtfel se implica si promite ca va rezolva problema prin prisma functiei care-l obliga,nu-i asa?

  • Strada Alexandru Vlahuţă? Ce apartamente vor fi preluate de pe aceasta stradă? Eventual, poate ne luaţi beciurile şi le transformaţi in apartamente.

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

21 de ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago