Vorbesc cârcotașii prin târg că un individ din zona politică, și-a luat ajutorul de nădejde și s-a dus glonț la Ca­pitală, să negocieze să fie lăsat pe funcție, acum când s-au schim­bat șefii pe la București. Zvonerii au aflat și a­cum povestesc pe la colțuri că omul nostru a plâns aproape tot dru­mul până acolo, pe umărul mentorului său, de la care așteaptă, evident, să îl ajute și acum când nu se știe dacă mai poate rămâne pe postul de șef. Gurile rele șușotesc peste tot că respectivul a dus cu el și sacoșa cu bănet, ca să fie sigur că nu are surprize neplăcute și nu are la el tot ce trebuie ca să mai fenteze o dată pe toată lumea și să rămână șef.

Spun gurile rele că a fost mare supărare într-o tabără de la un partid politic, după ce au pierdut încă o funcție de conducere, în sensul că nu a ajuns cine voia cei din grupul respectiv cocoțat pe un fotoliu de șef. Cârcotașii nu s-au supărat, dar au aflat că a fost cu plânsete și amenințări cu demisii, că oamenii au muncit, au cotizat și…au rămas cu buzele umflate. Zvo­nerii susțin prin târg că scandalul este cât casa și se pare că vor fi ceva certuri, iar cei care nu și-au găsit încă locul sunt testați să vadă dacă sunt fideli, sau umblă doar după func­ții. Gurile rele șușotesc că acum se va elibera încă un post, iar can­didații sunt în număr mare.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

3 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

3 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

3 ore ago