Localnicii din Boş ar putea avea propria capelă

O casă în care a funcţionat fosta şcoală generală din Boş (foto), sat aparţinând de municipiul Hunedoara, închisă de mai bine de 10 ani, ar putea deservi din nou co-munitatea. În prezent imobilul aflat în proprietatea Ministerului Educaţiei, este într-o stare avansată de degradare, nefiind folosit.
La solicitarea locuitorilor din Boş şi a preotului paroh, casa respectivă ar putea fi transformată în capelă mortuară şi cantină socială. Vineri, 29 iulie, Consiliul local Hunedoara a aprobat în şedinţă ordinară cu 16 voturi „pentru” şi o „abţinere”, propunerea de schimbare a destinaţiei clădirii. Asta, după ce autorităţile locale ale municipiului au obţinut acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara şi a Colegiului Naţional Iancu de Hunedoara, cu care şcoala s-a unificat de a schimba destinaţia imobilului. Solicitarea urmează să fie transmisă către Ministerul Educaţiei, autoritatea care va avea ultimul cuvânt de spus în această problemă.
Potrivit preotului paroh din Boş, Dumitru Avarvarei, clădirea este nefuncţională din 2005. Oamenii din localitate folosesc în împrumut capela de la Zlaşti, iar înfiinţarea unei capele în localitatea lor le-ar fi de mare folos. Mai mult de atât, casa respectivă se degradează încontinuu, iar autorităţile cheltuie bani pentru a asigura paza acesteia. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

14 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

14 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

14 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

14 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

14 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

14 ore ago