Categories: Actualitate

1 Decembrie, cu ploaie şi atacuri politice

Livia Botici

O sărbătoare care ar fi trebuit să anime toţi românii nu a fost decât o simplă formalitate, realizată de oamenii politici locali. Ploaia şi lipsa de interes a devenilor pentru manifestaţiile dedicate zilei de 1 Decembrie au făcut ca la ceremonia din Piaţa Unirii, din Deva, să fie prezenţi mai mulţi politicieni, presă şi forţe militare, decât spectatori cu sufletul plin de iubire pentru patrie.

Spectacol trist…

O ploaie ca de gheaţă, mocănească, şi care îţi dădea fiori pe şira spinării, a curs pe toată perioada ceremonialului. La ora 10 fix, aşezată în trei grupe, garda de onoare, constituită din militari, jandarmi şi pompieri, a prezentat onorul prefectului judeţului Hunedoara, Attila Dezsi. Apoi, a urmat nelipsita slujbă religioasă, oficiată, timp de mai bine de 10 minute, de un sobor de preoţi, care s-au rugat pentru bunăstarea fizică şi morală, dar şi pentru binecuvântarea poporului român. Au urmat, fireşte, ca în fiecare an, cuvântările şefilor celor mai importante instituţii din judeţ – Consiliul Judeţean şi Prefectura -, precum şi a Primăriei Deva. Dacă prefectul Attila Dezsi şi viceprimarul Devei, Marcel Morar, s-au limitat în cuvântul lor la a evoca importanţa zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Ioan Moloţ, n-a scăpat prilejul să nu lanseze un atac la actualii guvernanţi şi la adversarii politici portocalii.

La mulţi bani, România!

Ceremonia s-a încheiat cu parada militară a gărzii de onoare, care era cât pe ce să fie „sabotată” de staţia de amplificare. Probabil, din cauza ploii, aceasta a dat câteva rateuri. Cum spuneam, aproximativ 20 de deveni au fost prezenţi la ceremonia prin care s-a marcat Ziua Naţională în municipiul reşedinţă dal judeţului. Meritul acestora a fost că s-au încăpăţânat să urmărească, dârdâind sub ploaia mocănească, întreaga manifestare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • "Multumim din inima" d-lui Molot si PNL, ca ne-a adus aminte ca nu exista sarbatoare, fie ea si nationala sau religioasa, fara contextul politic. Sa vedem de craciun si paste , si acolo are amestec PNL-eul?
    O fi el partid istoric, dar nici chiar asa?!?

  • noi suntem urmasii lui traian basescu , vom merge la udrea sa luam lumina, ca e cea mai frumoasa, iar boc e asemenea lui churchill , in Romania se traieste excelent si la 1918 nu s-a facut politica ci s-au omagiat pios eroii neamului. asa e bine nea tavi? ia spune matale de maretele realizari

  • Te voi dezamagi Dle aplaudac dar prin zona noastra etnofolclorica , in afara de malluri si supermarketuri, maretele realizari de care vorbesti , s-au oprit la regimul iliescian din pacate.
    Poate aplaudacii zilelor noastre vor face mai mult.
    In rest, noi, cu comentatul pe ulita asta!!
    Numai ,de bine !

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

20 de ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

20 de ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

20 de ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

20 de ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

20 de ore ago