Categories: Stiri

„Zilele Medicale Devene”

În perioada 10-12 septembrie, la Deva, se va desfăşura, cea de-a doua ediţie a Conferinţei Regionale „Zilele Medicale Devene”, în care se vor dezbate probleme medicale de actualitate şi se vor susţine dizertaţii pe teme medicale, de interes public şi local. Şi-au anunţat prezenţa profesori universitari, conferenţiari, din ţară şi din străinătate. Consiliul Local Deva a contribuit la organizarea evenimentului cu 10.000 de lei, fonduri ce vor acoperi o parte din cheltuielile cu materialele promoţionale, tipărirea diplomelor de participare, materialul didactic şi cazarea participanţilor. (N. Ebner)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

9 secunde ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

20 de ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

20 de ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

21 de ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

21 de ore ago