Categories: Sport

„Siderurgica“ revine în arenã

Ciprian Marinuţ

Echipa de popice a clubului Siderurgica Hunedoara a fost validată ca participantă în Divizia Naţională de Popice, după ce în sezonul trecut s-a retras, din cauza problemelor financiare.

Două echipe hunedorene la start
Conducerea Federaţiei Române de Popice-Bowling a aprobat noul sistem competiţional şi componenţa Diviziei Naţionale, pentru sezonul 2011-2012. Faţă de sezonul anterior, la seniori, au fost acceptate în campionat două formaţii. Este vorba de Siderurgica Hunedoara, care a revenit în competiţie, după abandonul financiar din sezonul trecut, şi de CS Vlădeni Plus, echipă din judeţul Iaşi, care e de fapt un „satelit” al campionilor de la CFR Olimpia ACB Iaşi. Aşadar, pe prima scenă, în campionatul seniorilor, vor fi şase echipe, câte două din judeţul Hunedoara, Moldova şi Ardeal, şi anume: campioana – CFR Olimpia ACB Iaşi, vicecampioana CFR Cluj, medaliata cu bronz Inter Petrila, Electro Koracell Tg. Mureş, Siderurgica Hunedoara şi CS Vlădeni Plus.

Inter pariază pe juniori
Pe de altă parte, fostă campioană în 2009-2010 şi medaliată cu bronz în 2010-2011, Inter Petrila şi-a pierdut o parte dintre jucătorii valoroşi şi va ataca noul sezon cu… numeroşi juniori. „Sunt talentaţi, au şanse să facă o figură frumoasă. Ne propunem să ne menţinem pe podium, iar în doi-trei ani, probabil că vom ataca din nou câştigarea titlului”, a spus antrenorul Marcel Dobrică.
Sistemul competiţional prevede ca la seniori şi senioare, să se dispute un singur tur şi un singur retur, pentru a fi mai puţine meciuri decât până acum. Turneul final al seniorilor şi senioarelor (play-off, cu primele patru clasate) este programat pentru trei zile şi se va juca „fiecare cu fiecare”, iar formaţiile vor intra în concurs cu punctele bonus obţinute la finalul sezonului regulat (2,0-1,5-1,0-0,5). În plus, se vor organiza şi patru etape din Cupa României la popice, la seniori şi senioare, pe noile arene renovate de la Tg. Mureş şi Ploieşti.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

10 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

10 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago