Categories: Reportaj

„Primavera” – o şansã pentru fotbalul hunedorean

Nicolle Ebner

Un grup de oameni inimoşi, din Deva, care dispune şi de fondurile necesare, a decis înfiinţarea unei şcoli de fotbal, după modelul marilor echipe din Italia. Prin urmare, e de la sine înţeles că şcoala din Deva nu se putea numi altfel decât „Primavera“ – renaştere, tineret, suflu nou.

După model internaţional

Având resursele financiare asigurate de „oamenii de bine”, decişi să investească în valorile şi talentele locale, oferind în acelaşi timp o alternativă pentru petrecerea cu folos a timpului liber, la o lună de la demararea activităţii la Şcoala de Fotbal „Primavera“ din Deva, s-au format deja trei grupe de copii (mică-clasele II-IV; mijlocie-clasele IV-VI; mare-clasele VII-VIII), activând la această oră în jur de 50 de copii din Deva şi Simeria. Echipa mică a avut deja 10 jocuri, la un turneu naţional, iar în acest an, sunt contractate şi câteva meciuri, în Ungaria. „Noi sperăm să le oferim o oportunitate, le oferim toate condiţiile. Din punct de vedere economic stăm bine, la fel şi colectivul tehnic este unul serios şi competent. Avem trei antrenori, plus unul specializat numai pentru portari, astfel încât se lucrează diferenţiat. Din punct de vedere al colectivului tehnic, educaţia este foarte importantă, pentru că nu putem forma un sportiv de performanţă fără să aibă un caracter bine definit, o personalitate puternică, o bază de cunoştinţe generale, deoarece numai aşa este mai inteligent şi pe teren. Mai ales că, în ziua de astăzi, se pune accent pe inteligenţa tactică. Tocmai de aceea, trebuie formaţi şi educaţional. Iar ca şi strategie, vrem să fim un liant între educaţia lor, familie şi formarea lor ca sportivi”, spune Marius Sîrbu (foto), antrenor coordonator.

Urmează propria bază sportivă

Antrenamentele se fac pe terenurile IPJ Hunedoara şi Unitatea Militară şi, de curând, s-a reuşit concesionarea terenului de fotbal de la Veţel. În urma investiţiilor, aici, Şcoala de Fotbal „Primavera“ va avea propria bază sportivă, departe de viaţa citadină (tot după modelul marilor cluburi), dotată cu duşuri, vestiare, cabine de masaj, o cameră de semicantonament cu 10-15 paturi, o bucătărie. Conducerea clubului a achiziţionat şi un microbuz cu 22 de locuri, dotat cu televizor LCD şi DVD, pentru ca, în timpul deplasărilor, copiii să poată urmări filme educative sau de desene animate cu teme sportive, metodă prin care sportivii sunt scoşi din rutina şi şabloanele cu care au fost obişnuiţi.

„Noi dorim să facem performanţă, să reuşim ca la 18 ani, să-i promovăm la echipe mari. În acest scop, am contactat câteva agenţii importante, cu care sper să avem o colaborare pe termen lung”, mai spune profesorul Marius Sîrbu. Se ştie că disciplina pleacă şi de la formă, nu doar de la conţinut. Prin urmare, toţi copiii beneficiază gratuit de treninguri, ghete, tricouri, ghiozdane pentru echipament. Consolidarea pregătirii se face în două cantonamente pe an, iarna la munte, vara la mare, conform strategiei pe următorii trei ani. Zilele trecute, un grup de 20 de sportivi tocmai s-a întors de la Arieşeni.

Porţile sunt deschise tuturor, însă aviz părinţilor şi amatorilor: rămân doar cei consecvenţi, serioşi, care-şi doresc să devină cineva în viaţă şi bineînţeles, cei care au aptitudini.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

9 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

21 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

21 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

24 de ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago