„PNL nu face alianţã cu PSD”

 Nicolle Ebner

 Liderul liberalilor hunedoreni, Mircia Muntean, pune capăt speculaţiilor potrivit cărora, la nivel central, s-ar fi semnat un protocol între PNL şi PSD, astfel încât, după alegerile prezidenţiale, guvernul să aibă o nouă structură, în care PSD să aibă rolul de ax al puterii politice.

„Guvernul Boc se va sinucide până în decembrie”
Vicepreşedintele PNL este convins că, la nivel înalt, între liderii Traian Băsescu şi Mircea Geoană există o înţelegere privind continuarea guvernării PSD-PDL, tandem care se dovedeşte a fi atât de nociv pentru români – dovadă recesiunea instalată în timp record în România -, dar extrem de profitabil atunci când vine vorba de interesele politice. PSD şi PDL îşi crează capital politic dând vina unul pe altul pentru inexistenţa măsurilor anticriză. „Acest guvern se va sinucide până în luna decembrie, dar PNL nu va face alianţă nici cu PSD, nici cu PDL, după alegerile prezidenţiale. O vorbă înţeleaptă din popor spune că la cel prost, nu trebuie să-i furi geanta cu bani, că şi-o pierde singur. Nu trebuie decât să stai în umbra lui şi să-i iei geanta, fără nici un efort, în momentul în care a pierdut-o. Prin urmare, cel puţin până în acest moment, nu avem nici un motiv să facem alianţă cu PSD sau cu PDL”, a declarat liderul PNL.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

9 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

9 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

10 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

13 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

13 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

13 ore ago