„Organizarea «Zilei Tineretului» a fost ilegalã“

Nicolle Ebner

Ieri, deputatul PSD Cristian Rizea a susţinut, în Comisia de anchetă privind cazul Ridzi, că Hotărârea de Guvern (H.G.) în baza căreia Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a organizat Ziua Tineretului, în 2 mai, a fost publicată în Monitorul Oficial (MO) în 7 mai, deci după ce a avut loc selecţia de oferte pentru desfăşurarea evenimentului.

Comisia de anchetă îşi continuă activitatea
HG în baza căreia MTS a organizat, în 2 Mai, „Ziua Tineretului”, a fost emisă în 22 aprilie, însă a fost publicată în M.O. nr. 299 abia în 7 mai, Cristian Rizea susţinând că, astfel, procedurile iniţiate de MTS în vederea organizării manifestărilor dedicate tinerilor au fost ilegale, deoarece orice HG intră în vigoare şi poate fi aplicată abia după publicarea în M.O. Marţi, ministrul MTS, Monica Iacob Ridzi, s-a prezentat în faţa comisiei pentru a da explicaţii în ceea ce priveşte modul în care a dispus cheltuirea celor 600.000 de euro. La începerea audierilor Comisiei de anchetă a deputaţilor, ministrul a declarat că se consideră nevinovată şi că motivul pentru care participă la şedinţa comisiei este acela de a clarifica „toate aspectele legate de activităţile din 2 Mai”. La finalul audierilor, ministrul Ridzi a anunţat că va demisiona din Guvern, dacă se va începe urmărirea penală. Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat, luni, încetarea activităţii Comisiei parlamentare de anchetă în ceea ce priveşte contractele derulate pentru „Ziua Tineretului“, pe motiv că DNA cercetează deja cauza. Însă, comisia a decis să-şi continue activitatea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei,…

3 minute ago

Bulina albă

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila Pentru că a sprijinit și în acest an organizarea Festivalului…

4 minute ago

Bulina neagră

Geanina M., din Lupeni, recidivistă Pentru că i-au fost respinse toate încercările de a scăpa…

4 minute ago

Bărbat reținut de polițiștii din Hațeg, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Bretea Română, a fost reținut pentru 24…

6 minute ago

Polițiștii rutieri din Hunedoara, prezență sporită în teren odată cu începerea noului an școlar

Polițiștii rutieri din județul Hune­doara intensifică, pe parcursul lunii septem­brie, acțiunile preventive și de control…

7 minute ago

Se investeşte continuu la Spitalul judeţean din Deva

Magdalena Șerban O investiție strategică majoră finan­țată prin Programul Sănătate, dedi­cată modernizării masive a depistării…

9 minute ago