Categories: Eveniment

„Nu faceţi ca noi!”

Livia Botici

„Pentru droguri ajungi să ucizi, să îţi baţi părinţii, să îţi pierzi familia şi să rămâi fără absolut nimic. Nu vă apucaţi de droguri, pentru că, odată şi odată, veţi ajunge după gratii”. Acestea au fost sfaturile pe care le-au primit 20 de elevi ai Colegiului „I.C. Brătianu” din Haţeg, de la patru tineri consumatori şi traficanţi de droguri, închişi în penitenciarul Bârcea Mare. Întâlnirea a fost organizată de compartimentul de prevenire a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

„Noi ne-am distrus viitorul, voi să nu o faceţi!”
D’angiolella Antonio, Alexandru Lupu, Nicuşor Avădanei şi Marius Kramer se află închişi, în penitenciarul Bârcea Mare, fiind condamnaţi de judecători la ani grei de închisoare, pentru trafic şi consum de droguri. Vineri, un grup de 20 de elevi, din clasele a XI-a şi a XII-a, de la Colegiul „I. C.  Brătianu”, din Haţeg, însoţiţi de mai mulţi poliţişti, le-au făcut condamnaţilor o vizită la închisoare. Scopul acestei întâlniri a fost ca liceeni să poată primi un exemplu viu despre efectul drogurilor şi riscurile la care se supun dacă vor să consume sau să facă trafic de stupefiante. „Puteţi să ne discriminaţi, dar măcar să învăţaţi ceva de la noi. Credeţi-mă, mai bine să fii sărac, fără bani, dar să ai libertate. Drogurile vă aduc, mai devreme sau mai târziu, în spatele gratiilor. Trebuie să ştiţi că, dacă vă drogaţi, sunteţi capabili să ucideţi, să vă bateţi părinţii sau să furaţi, numai pentru a putea face rost de o doză de marfă. Este groaznic, este dureros şi este păcat să vă pierdeţi tot ce e mai frumos din voi pentru o substanţă care vă distruge sănătatea, viitorul şi personalitatea. Noi ne-am distrus, voi să nu o faceţi!”, le-a spus D’angiolella Antonio, liceenilor.

„Nu vă lăsaţi duşi de nas”
Un alt condamnat i-a sfătuit pe tinerii liceeni să înveţe din greşelile altora, nu din erorile făcute pe pielea lor. „Uitaţi-vă la noi cum am ajuns! Ne-am pierdut familiile, ne-am pierdut viaţa. Stăm închişi într-o cămăruţă, avem acelaşi program în fiecare zi, este îngrozitor. De câte ori vorbim cu cei dragi, plângem şi noi, plâng şi ei… Pentru câteva secunde de fericire închipuită, nu se merită să ajungi după gratii. Libertatea este cea mai importantă. Învăţaţi din greşelile noastre, nu dintr-ale voastre”, i-a sfătuit Marius Kramer pe elevi. Poveştile de viaţă ale celor patru condamnaţi au fost ascultate cu sufletul la gură de către liceenii prezenţi. „M-au impresionat cele relatate de către aceşti oameni. Mă bucur că am avut ocazia de a-i cunoaşte, pentru că în acest fel, realizez consecinţele drogurilor”, a declarat Bianca Bal, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „I. C. Brătianu” Haţeg.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Printr-o circă din ju­deţ e zarvă mare după ce nişte băieţi au co­mis-o din nou,…

14 ore ago

Bulina albă

Daniel Hălăstăuan, președintele Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan Pentru organizarea unui concert de colinde…

14 ore ago

Bulina neagră

Mihai H., adolescent din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie…

14 ore ago

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise, confiscate de poliţişti

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise au fost con­fis­cate, până în prezent, de…

14 ore ago

Supraveghere video în punctele cu probleme în colectarea gunoiului; amenzile ajung la 30.000 de lei

Primăria municipiului Hunedoara a instalat camere video de supraveghere în punctele de colectare a gunoiului…

14 ore ago