Categories: EvenimentFlash

„Lupu” şi complicii săi au fost arestaţi

Cristina Ghenea

Trei bărbaţi au fost arestaţi şi alte 11 persoane sunt cercetate penal, în urma destructurării unei reţele de traficanţi de droguri de risc, ce acţiona de patru ani pe raza municipiului Hunedoara. Liderul grupării, Jimmy Valer Lupulescu, zis ”Lupu” (foto stânga), era principalul dealer al interlopilor din municipiul de pe Cerna, însă acesta obişnuia să-şi mai vândă „marfa” şi în licee, inclusiv minorilor.

Ascuns la o mătuşă, în judeţul Dolj
Potrivit oamenilor legii, activitatea infracţională a hunedoreanului a fost urmărită vreme îndelungată, însă acesta a reuşit în repetate rânduri să scape, acţionând de obicei prin intermediari de încredere din grupul său, sau fiind ajutat chiar de propria mamă, care a fost la un pas de a fi arestată. În urmă cu două săptămâni, „Lupu“ a simţit că ofiţerii de la Crimă Organizată sunt din nou pe urmele lui, aşa că şi-a sfătuit mama să plece în Spania, iar el a fugit la o mătuşă din judeţul Dolj, într-un sat în care nu avea nici semnal la telefon. Spera că dacă se linişteşte pentru o perioadă, oamenii legii îi vor pierde urma, însă nu a mai avut noroc. În urma efectuării a două percheziţii domiciliare, ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Hunedoara l-au reţinut sâmbătă dimineaţă pe traficant şi pe alţi doi membri ai grupării coordonate de acesta, alături de mai multe persoane consumatoare de droguri, printre care şi minori – băieţi şi fete – toţi din municipiul Hunedoara.

Peste 10 transporturi de marijuana, în patru ani   
În plus, alţi doi hunedoreni au intrat în atenţia oamenilor legii, aceştia fiind intermediarii prin care „Lupu“ reuşea să procure marfa din străinătate. ”Din cercetările efectuate şi din probatoriul administrat, rezultă că în perioada anilor 2008-2012, liderul reţelei, zis «Lupu», a adus în municipiul Hunedoara mai mult de 10 colete cu droguri, majoritatea având cantităţi cuprinse între 0,5 şi 1 kilogram de marijuana. Acestea erau procurate pe o filieră italo-spaniolă, comanda şi plata fiind făcute în Italia, iar drogurile fiind expediate din Spania. Mai apoi, erau vândute aici, cu 60 de lei gramul”, a precizat subcomisarul Lucian Năboiu, şeful SCCO Hunedoara. Odată ce primea drogurile, dealerul le distribuia fie personal, fie cu ajutorul unor complici, unor persoane cunoscute în lumea interlopă a municipiului de pe Cerna, dar şi elevilor din diferite licee. Dintre cele 14 persoane reţinute sâmbătă şi duse la audieri, 11 sunt în continuare cercetate pentru consum de droguri. Ceilalţi trei – Jimmy Valer Lupulescu, de 35 de ani, Bogdan Constantin, de 44 de ani (foto în mijloc), şi Daniel Petru Robac, de 28 de ani (foto dreapta) – au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

11 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

11 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

11 ore ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

11 ore ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

11 ore ago