Categories: Sport

„Lupii negri“ muşcă din arbitru

Minerul Lupeni a pregătit ca la carte startul campionatului, însă a suferit un eşec usturător, pierzând cu 4 la 0, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti. „Lupii negri“ pun amploarea înfrângerii în cârca arbitrului, acuzat de două penalty-uri inventate şi o eliminare nedreaptă.

Pascal a apărat un penalty
Cu o defensivă ermetică şi solidă, Minerul a rezistat fără gol pe terenul candidatei la promovare Petrolul Ploieşti, până în minutul 54, la al doilea penalty acordat gazdelor de arbitrul Marius Bocăneală (Galaţi). În minutul 42, portarul hunedorean Adrian Pascal a apărat un penalty executat de Vlad (min. 42), acordat uşor pentru un fault asupra lui Budescu şi la pauză scorul a fost alb, 0-0. Arbitrul a văzut henţ la intervenţia lui Urdă (min. 54) pe linia porţii, iar Pascal a fost învins de Budescu şi Urdă a fost eliminat, scor 1-0. Rămaşi în inferioritate numerică şi fiind cu moralul la pământ, minerii s-au prăbuşit şi au mai încasat trei goluri în nici 15 minute. C. Stoica (58), Opriţa (62) şi Budescu (69) au dus scorul la 4-0, un rezultat mult prea aspru raportat la realitatea din teren.

Viciere de rezultat
Oficialii echipei Minerul Lupeni au acuzat în termeni duri arbitrajul lui Marius Bocăneală (Galaţi), pe care l-au suspectat că a viciat rezultatul. „Bocăneală este un bandit. A dat un penalty inexistent, faultul fiind la un metru jumătate în afara careului. Şi căldura ne-a dat de furcă, dar arbitrul ne-a îngropat definitiv. Ne-a eliminat un jucător pe nedrept, iar echipa s-a sufocat în urma unei astfel de arbitraj. Nu are rost să facem memoriu, pentru că oricum nu se va rezolva nimic. Şi în sezonul trecut am făcut o mulţime de memorii care au rămas nerezolvate. Cu un astfel de arbitraj nu aveam cum să câştigăm”, a afirmat preşedintele echipei Mihai Basarab. Meciul de la Ploieşti a fost primul joc oficial pentru Ionel Augustin, pe banca Minerului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani fru­moși de pe urma…

9 ore ago

Bulina albă

Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…

9 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…

9 ore ago

Tranzacții suspecte din contul unui medic veterinar din Hunedoara

Contul unui medic veterinar hune­do­rean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…

9 ore ago

Bărbat acuzat că ar fi înşelat mai mulţi bătrâni cu lucrări funerare. Prejudiciul – 80.000 lei

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…

9 ore ago

Fișele medicale pentru permisul de conducere și cele pentru portarmă se pot face la spitalul din Brad, la un tarif foarte competitiv. Serviciu autorizat prin legislația în vigoare

Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai re­zol­vat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…

9 ore ago