Categories: Sport

Gura bate… conturile

Ameninţaţi cu judecata de arbitrul Marius Bocăneală, oficialii echipei Minerul Lupeni încearcă să cadă la pace cu centralul ploieştean, acuzat că a viciat rezultatul partidei dintre Petrolul Ploieşti şi „lupii negri”, scor 4-0. „Ce-i drept, a greşit şi arbitrul, dar nu ne arde acum de umblat prin tribunale. Îmi cer şi eu scuze, pentru că la nervi, omul spune multe. Nu am intenţionat să-l fac bandit”, spunea Mihai Basarab, care şi-a încetat contractul de preşedinte al secţiei de fotbal de la Minerul Lupeni. Arbitrul a făcut memoriu la Comisia de Disciplină, iar pentru jignirile aduse fluieraşului, clubul Minerul Lupeni riscă o amendă de 5.000 de lei, dar se poate alege şi cu un simplu avertisment.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

19 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

19 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

19 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

19 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

19 ore ago