Categories: Sport

„Legionarii”, puşi la colţ

Ciprian Marinuţ

AS Rodostar, una dintre echipele de tradiţie şi de top ale Campionatului Municipal de Fotbal Amatori Deva, a făcut scor împotriva nou-promovatei Legiunea Taylor Red.


Legiunea Taylor Red s-a împotmolit la primul examen serios în Divizia A. După o remiză (5-5 cu CFR, o altă nou-promovată) şi o victorie (2-0) cu Parma, una dintre codaşele primei divizii, Legiunea a suferit un eşec umilitor (0-8) în faţa Rodostar-ului, prima echipă puternică a Diviziei A pe care a întâlnit-o.

Echilibru rupt după pauză
Nimeni nu anticipa însă această diferenţă de scor la startul partidei sau la jumătatea ei. „Legionarii”, care au o serie de jucători talentaţi, dar cam individualişti, au jucat de la egal la egal, în prima repriză, cu mai experimentaţii lor adversari. Au fost de multe ori periculoşi la poarta adversă, însă, un moment de neatenţie din ultimul minut al primului mitan, i-a costat enorm. Atunci, la un corner, Botezat a profitat că nu era marcat corespunzător, s-a infiltrat în careu şi a reuşit deschiderea scorului. Golul a acutizat certurile dintre „legionari“, care s-au şicanat între ei pe tot parcursul reprizei şi a dat aripi celor de la Rodostar. Timp de 10 minute după pauză, meciul a fost iar echilibrat, însă nu s-a marcat, pentru că portarii ambelor echipe au intervenit salvator. A venit însă golul lui Roman (40), după o intercepţie vicleană şi un şut la colţul scurt şi Legiunea s-a prăbuşit. Rodostar a profitat şi a marcat gol după gol, prin Botezat (41, 44 şi 44), Gheorghiţă Popa (43) şi Mărginean (49 şi 50), astfel că a învins cu 8-0. Este prima victorie a Rodostarului în acest sezon, după un eşec 2-3 cu EFC Anonimii şi o remiză (1-1) cu AS Electroconat.

Încă o favorită învinsă
Derby-ul etapei a III-a a Diviziei A a oferit o nouă surpriză. Avantaje, una dintre pretendentele la titlu, a fost învinsă, scor 3-4, de Old Boys, o altă echipă tare a campionatului. Astfel, după ce campioana Alfa Team Cristur a cedat în etapa a II-a, iată că şi vicecampioana Avantaje are ezitări în acest debut de sezon.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

23 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

23 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

23 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

23 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

23 de ore ago