Categories: ActualitateFlash

„Jungla“ de la periferia Devei

Livia Botici

Şerpi, câini şi bălării cât gardul viu. Nu este un peisaj din vreo junglă amazoniană, ci o aşa-zisă zonă verde, din jurul unui bloc din Deva. Deşi de două luni de zile, administratorul imobilului a sesizat Primăria Deva, pentru ca buruienile să fie tăiate, nimeni nu a luat nici o măsură.

„Ne este frică, pentru copii”

Cu toate că ar trebui să fie un spaţiu în care cei mici să se joace liniştiţi, fără a exista vreun pericol, majoritatea locatarilor blocului 22, situat în cartierul Micro 15, nu-şi lasă copiii în faţa imobilului. Asta, pentru că, în zona verde din jurul blocului, îşi au adăpost aproape 20 de câini de mari dimensiuni, care reprezintă un adevărat pericol, pentru sănătatea şi integritatea fizică a copiilor. „Zilele trecute, un băieţel de patru ani, de la noi din bloc, se juca prin zona verde, atunci când un câine a sărit din boscheţi şi l-a muşcat de picior. Tuturor ne este frică, deoarece este inadmisibil ca aceste animale să-şi aibă cuibul în faţa imobilului nostru. Cineva trebuie să ia măsuri, pentru că, spre exemplu, la mine acasă, nu mai vin nici prietenii, întrucât le este teamă de aceşti câini comunitari, care sunt foarte violenţi”, a declarat Monica Haiduc, o locatară din blocul 22.

„Vom curăţa săptămâna aceasta”

Potrivit administratorului blocului respectiv, principala cauză, pentru care animalele s-au aciuat în zonă, este că ea nu a fost curăţată de mult timp. „O vecină a văzut săptămâna trecută chiar şi un şarpe prin bălăriile acestea. Din data de 5 mai, tot fac sesizări la primărie, să vină să cureţe aici, chiar dacă trebuie să strângem bani pentru asta. Totuşi, nimeni nu ia nici o măsură, iar noi nu avem cum să rezolvăm singuri problema. În mijlocul acestor ierburi, câinii au adăpost şi nu vor pleca de aici, decât atunci când zona va fi curată. Ne-am săturat să nu ne putem lăsa copiii şi nepoţii să se joace în siguranţă”, spune Mircea Jechereanu, administratorul blocului 22. Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, viceprimarul Devei, Cosmin Costa, susţine că va trimite oameni să cureţe zona verde. „În această săptămână, promit că problemele oamenilor din acel bloc se vor rezolva. Din cauza ploilor din ultimul timp, cei care se ocupă de toaletarea zonelor verzi, din municipiu, au fost foarte ocupaţi, dar, o spun din nou, în această săptămână, voi trimite muncitorii să cureţe zona respectivă”, a declarat Cosmin Costa.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • BAi frate ..da locatarii astia nu pot curata buruienile? Asa ceva...Bine ca nu asteptati sa vina Primaria sa va stearga la FUND! In loc sa stati toata ziua pe banca in fata blocului si sa va spionati vecinii, pune/ti dracului mana si curatati/va in fata blocului!
    A dreacu pensionari!

Recent Posts

Talentul se răsplătește întotdeauna. Trupa „Mistik”, campioană națională

Municipiul Călărași a fost gazda ospitalieră acelei de a XIII-a ediție a Concursul național multidisciplinar…

1 minut ago

A luptat pe plajă, a cucerit bronzul!

Finalul săptămânii trecute a fost mar­cat de organizarea întrecerilor etapei finale din cadrul Cam­pio­natului National…

2 minute ago

Minerul Lupeni, la un pas de promovare în Liga a treia

Campioana județului Hunedoara, Minerul Lupeni, a disputat primul joc din dubla manșă pentru promovarea în…

3 minute ago

Cum se descurcă constructorii cu creșterea prețurilor la materiale

Deficitul de personal calificat în domeniu și creșterea prețurilor la resursele energetice sunt cele mai…

3 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

o zi ago