Categories: Sport

„Izbăvire“ în prelungiri

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a crezut în şansa ei până la capăt şi a bifat al treilea succes consecutiv pe teren propriu, învingând cu emoţii, scor 1-0, pe Naţional Sebiş. Alb-albaştrii au avut două goluri anulate în prima repriză, un om în plus încă din minutul 31, dar au reuşit golul victoriei abia în prelungiri, prin Gideon (90+3).

Şandor, reinventat

Omul numărul unu al primei reprize a fost veteranul Marcel Şandor, care pare că trăieşte o a doua tinereţe la Hunedoara. Fotbalistul din Călan a marcat cu capul în minutul 32, dar reuşita sa a fost anulată, discutabil, pe motiv de ofsaid. Tot Şandor a provocat eliminarea lui Luca (30), obligat să-l faulteze de două ori, încasând două cartonaşe galbene în câteva minute, iar FC Hunedoara a jucat mai bine de o oră cu un om în plus în teren. Acelaşi foarte activ Şandor a centrat perfect de pe banda stângă, iar Zelencz a marcat din careu, însă, încă o dată, arbitrul asistent a văzut ofsaid şi a anulat golul.

Schimbare inspirată

Hunedorenii s-au aruncat în atac cu şi mai mare furie după pauză, dar spaţiile rămase libere în defensivă puteau fi speculate de oaspeţi. Naţional Sebiş s-a închis ermetic şi putea da lovitura pe contraatac, având două ocazii clare de singur cu portarul. Soarta partidei a fost decisă de nigerianul Gideon, care a intrat în teren în minutul 77 şi a reuşit să puncteze cu o lovitură de cap din careu în prelungiri (min. 90+3).

Cu acest nou succes, FC Hunedoara a urcat pe locul trei, la două puncte de lider, şi aşteaptă prima victorie în deplasare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 ORE DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN, BĂNUIT DE FURT CALIFICAT

Un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de…

21 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

20 de ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

20 de ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

20 de ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

20 de ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

20 de ore ago