Categories: Sport

„Fabrică” de medalii, cu tot mai puţini „angajaţi”

Ciprian Marinuţ

CNS CSS „Cetate” Deva a contribuit substanţial la succesele internaţionale ale gimnasticii româneşti de anul trecut, însă la fel ca şi la alte cluburi din ţară, şi la Deva scade îngrijorător numărul sportivelor în activitate.

România a cucerit 30 de trofee
Pe plan internaţional, gimnaştii şi gimnastele din România au obţinut 15 medalii (şapte aur, patru argint, patru bronz) la competiţiile oficiale de seniori şi tot 15 medalii (6-7-2) la competiţiile oficiale de juniori, conform raportului de activitate din 2011, întocmit de F.R. de Gimnastică. CNS CSS „Cetate” Deva a avut o contribuţie semnificativă la acest bilanţ, atât prin sportive, cât şi prin munca antrenorilor, care au format multe dintre campioane la lotul naţional de la Deva. „Suntem un club important al gimnasticii româneşti şi vrem să păstrăm această tradiţie cu noi performanţe. Avem sportive atât la Lotul Olimpic de senioare, cât şi la lotul naţional de junioare, iar ele au contribuit la medaliile din 2011. În plus, în rezultatele tuturor gimnastelor, se regăseşte şi munca antrenorilor deveni de la lotul de junioare care se pregăteşte la Deva”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate”.

Mai puţini sportivi
Gimnastica românească rămâne un izvor de medalii la marile competiţii internaţionale, în pofida scăderii numărului de sportivi în fiecare an şi a finanţării sub nivelul performanţelor. Pe plan intern, 2011 a fost un an de uşor regres faţă de precedentul, ca număr de sportivi participanţi la concursurile naţionale. La gimnastica feminină, au fost 21 de secţii active, în timp ce la masculin, numai 19. Un număr de 483 sportivi, seniori şi juniori, au fost angrenaţi în competiţiile naţionale, comparativ cu 515 în 2010. La seniori, numărul băieţilor a fost în creştere, de la 223 la 236, în timp ce la fete, participarea a scăzut de la 272 la 247. „Din păcate, scăderea numărului de fetiţe care vin să practice acest sport este îngrijorătoare. Dacă nu se vor găsi soluţii să atragem material uman spre acest sport, va fi tot mai greu să menţinem nivelul de performanţe la cel din prezent”, a apreciat Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate”.
Situaţia are şanse minime de redresare, întrucât bugetul Federaţiei în anul 2012 este mai mic decât cel din 2011. Astfel, în 2011, FRG a beneficiat de un buget de 7,9 milioane lei, iar în 2012, gimnastica va trebui să se descurce cu 5,5 milioane lei. Rămâne de văzut dacă eventualele medalii care se vor obţine la Jocurile Olimpice Londra 2012 vor putea să atragă tinerii spre acest sport, în care România a dominat lumea ani în şir.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago