„Experimentaţi…”

Citeam zilele trecute în „Mesagerul…” că prima probă a bac-ului, oralul de limba română, s-a încheiat cu rezultate pe care le-aş putea numi fulminante. Redau din articolul propriu-zis: „…au [fost] evaluaţi 5.325 [elevi], respectiv 98,27 la sută. După trei zile de examinare, 3.236 (60,77 la sută) dintre elevi au obţinut calificativul cel mai bun, respectiv «experimentat», 1.539 (28,90 la sută) au fost declaraţi «avansaţi», şi doar 550 (10,33 la sută) au fost consideraţi de nivel mediu”.
Sublim! Vă reamintesc, prima probă a fost cea de competenţe lingvistice (limba română). Daţi-mi voie, ca unuia cu oarecare experienţă în scris şi redactare, să spun că am uneori dificultăţi în a-mi aminti forma corectă a unor cuvinte. Mi s-a întâmplat să greşesc, m-am corectat, am fost corectat şi poate chiar am trimis spre tipar texte conţinând erori mai mici sau mai mari. Deşi în clasele V-VIII am avut o profesoară de limba română de o severitate remarcabilă, în special la gramatică, am mai uitat.
Recunosc că nu ştiu în ce a constat proba de „competenţe lingvistice”, dar mă tem de atât de mulţi experimentaţi şi avansaţi. Auzind, zilnic, cum se vorbeşte limba română, mă gândesc că utilizatorii medii sunt cei cu succesuri şi agramaticalităţi. E, cred, mult prea mult să vorbim despre acordul în genitiv, adică acele particule a, al, ai, ale, (cui), ce se transformă invariabil în a, indiferent de context. E mult prea mult să vorbim despre prepoziţia „pe“, omisă în special de oficialităţi, ce preferă să spună, de exemplu, „oamenii care i-am cunoscut”, decât „oamenii pe care i-am cunoscut”. Şi, pentru că veni vorba, acest decât este o catastrofă lingvistică, ce-i drept greşit folosit, mai ales în sudul ţării. Spun ei, pe-acolo, „decât eu am fost” în loc de „numai eu am fost”. Virgulele puse aiurea sunt o delicatesă, seulement pour les connaîsseurs…
Tinerii jurnalişti, evident experimentaţi sau cel puţin avansaţi în utilizarea limbii române, nu au nici o reţinere în a face dezacorduri, ca să nu mai vorbesc de sărăcia vocabularului. „Cronica cârcotaşilor”, la televiziune, sau rubrica aceluia sau aceleia ce semnează „Chioru’ Corectoru” în săptămânalul local Replica dovedesc fără echivoc mulţimea de greşeli din texte spuse sau scrise. Unele sunt explicabile nu prin neştiinţă, ci doar prin graba de a tasta articolul, dar chiar şi aşa, scăpările arată că era electronică şi necesitatea scăderii costurilor elimină de pe traseu corectorul (pe cel oficial, nu pe cel chior), ca să nu mai zic de „cap limpede”, soluţie elegantă, cunoscută însă celor care au prins şi o altă manieră de a face presă, şi nu la cea comunistă mă refer aici.
În timp ce scriu astfel de editoriale, mă întreb care este numărul celor cărora le mai pasă.