Categories: ActualitateUltima Ora

Primele rezultate de la Bac

Alice Brandisz

Ieri s-a încheiat susţinerea primei probe orale, din cadrul examenului de Bacalaureat, aceea a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, precum şi proba de limba maternă, evaluarea făcându-se prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional.
La proba de competenţe lingvistice de comunicare orală în limba română s-au înscris 2.571 de candidaţi, dintre care 61 nu s-au prezentat. Elevii prezenţi au făcut faţa cu bine acestui examen, peste 1.700 dintre ei obţinând nivelul experimentat, 525 nivelul avansat şi 208 au nivelul mediu.
Tot ieri s-a desfăşurat şi cea de-a doua probă, în care absolvenţii de liceu susţin competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Aceasta se adresează elevilor care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.
În judeţul Hunedoara există un număr total de 34 de elevi care susţin această probă, dintre care 18 sunt la limba maghiară şi 16 la limba germană. Durata de evaluare a fiecărui elev la această probă este de aproximativ 10- 15 minute şi are ca scop valorificarea cunoştinţelor dobândite la disciplina limba maternă, mai exact înţelegerea unui text la prima vedere, exprimarea şi argumentarea unui punct de vedere, adaptarea la o situaţie de comunicare, precum şi capacitatea de utilizare a limbii literare în limba respectivă. Nici la finalul acestei probe candidaţii nu au primit note, evaluarea făcându-se prin stabilirea nivelului de competenţă. Din numărul total de participanţi, 26 au obţinut nivelul experimentat, şase dintre ei nivelul avansat şi doi nivelul mediu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

4 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

o zi ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

o zi ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

o zi ago