Asociaţia Search and Rescue Service (SARS) România organizează o campanie, sub denumirea „Dăruind vei dobândi”, prin care persoanele sinistrate din regiunea Moldovei, afectate de inundaţiile din ultima perioadă, vor primi ajutoare, pentru a trece mai uşor peste necazul care le-a lovit. Toţi hunedorenii care vor să-i ajute, cât de puţin, pe cei aflaţi la necaz, pot să doneze alimente, pături sau alte lucruri, care le-ar putea fi de folos sinistraţilor. Cei care vor să facă donaţii, sunt aşteptaţi la sediul SARS, din Vulcan, în zona La Brazi, pe strada Bazinului. Până în momentul de faţă, în depozitele SARS au fost strânse alimente, electrocasnice, paturi, saltele şi alte obiecte folositoare, care săptămâna aceasta vor ajunge la sinistraţii din Moldova. (L. Botici)
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…