Categories: Sport

„Clasicii” fac legea la streetball

Ciprian Marinuţ

Echipa „Clasicii”, formată din Ovidiu Rain, Mihai Hegeduş, Lucian Mihu şi Gabriel Deme, a câştigat pentru a III-a oară consecutiv turneul seniorilor la competiţia de streetball (baschet pe stradă) „Memorialul Stelian Popescu”.

De trei ori campioni

Campioni ai primelor două ediţii ale competiţiei de +18 ani din cadrul „Memorialului Stelian Popescu”, „Clasicii” şi-au apărat cu succes titlul şi la ediţia a III-a, desfăşurată la finalul săptămânii, pe terenurile de sport de la Şcoala „Andrei Şaguna” din Deva. Dintre cele 12 echipe prezente la startul categoriei seniori, cel mai aproape de a le sufla trofeul campionilor au fost cei de la „Easy Bear”, care au ajuns în finală. Totuşi, echipa formată din Ovidiu Rain, Mihai Hegeduş, Lucian Mihu şi Gabriel Deme s-a impus cu 13-11, la finalul celor 15 minute regulamentare şi a cucerit trofeul pentru a III-a oară consecutiv. „Toţi componenţii echipei Clasicii au jucat la CSS Deva în Divizia Şcolară, iar experienţa acumulată în ani de competiţii s-a dovedit decisivă la acest turneu de streetball”, a spus antrenorul Dan Ghiguţă, unul dintre organizatorii Memorialului „Stelian Popescu”.

Record de participare

La celelalte două categorii de concurs, under 18 şi under 14, au participat 38 de echipe (16 la U18 şi 22 la U14), astfel că s-a apelat la un sistem competiţional, cu grupe, semifinale şi finale. În finala categoriei sub 18 ani „The Victory Stalkers” a dispus cu 15-10 de „Gravity”, iar în ultimul act de la categoria sub 14 ani, „Bullets” a învins cu 11-9 echipa „Burning in Hell”. „Ediţia din acest an (a III-a n.r.) a Memorialului Stelian Popescu a fost cea mai reuşită de până acum. La turnee au participat 200 de practicanţi ai jocului de baschet, stabilindu-se astfel un nou record de participare. Prin atragerea tinerilor pe terenul de sport, am reuşit să promovăm baschetul şi mişcarea în aer liber”, au spus profesorii Cristian Manea, Adrian Ştefan şi Dan Ghiguţă, principalii organizatori ai competiţiei.

Clasamente:

CATEGORIA +18:

1. CLASICII; 2. EASY BEAR; 3. BUTOIAŞELE

CATEGORIA U 18:

1. THE VICTORY STALKERS; 2. GRAVITY; 3. VIBE FM

CATEGORIA U 14:

1. BULLETS; 2. BURNING IN HELL; 3. SNIKERS

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

o zi ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

o zi ago

Scandalul reducerii claselor de la liceele din Deva ia amploare

Scandal monstru din cauza reducerilor claselor de a IX-a la liceele din municipiul Deva. Cel…

o zi ago

Femeie cercetată pentru furt din catedrala ortodoxă Ghelari

O femeie de 52 de ani a fost reţinută de poliţie, fiind acuzată că ar…

o zi ago