„Candid camera” prin şcoli – cine inventează detectorul…?

Internetul şi din când în când, jurnalele TV sau site-urile ziarelor sunt pline de filmări cu camera ascunsă. Ba un lider sindical face strip-tease, ba nu ştiu care profesor pipăie o elevă, ba doi elevi se bat, ba se dansează lasciv pe catedră, sau îşi bat joc de o profesoară/profesor prea blândă/blând. Nu întâmplător am ales mai multe exemple legate de şcoli, pentru că de acolo se recoltează majoritatea imaginilor filmate cu telefonul mobil şi „urcate” pe youtube.
Cred că există mai multe moduri în care pot fi analizate astfel de imagini. Fără pretenţia de a le epuiza, iată la ce m-am gândit eu.
1. Bancuri proaste. Românul excelează în băşcălie, prin urmare, unii profită de relaxarea altora şi încearcă să-şi bată joc de cei din urmă. La o petrecere, omul îşi mai dă drumul, indiferent de rang. Poate dansa rock sau manele, asta e altceva, chestie de gust, educaţie, dar în esenţă, actul în sine este eminamente uman. „Om sunt şi nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin”, spunea Terenţiu. Ei bine, om e şi ăla care scoate pe furiş telefonul mobil şi-l filmează/fotografiază pe cel cu prea mult chef. Apoi, pac! la youtube, „Războiul” lui Caragiale în variantă de mileniu III. Calomniaţi, calomniaţi, până la urmă tot rămâne ceva, cuvintele puse în gura lui Machiavelli pot încheia paragraful.
2. Punere în scenă. Ia urcaţi-vă voi pe catedră, dansaţi lasciv, eu filmez şi apoi arătăm lumii cum e cu învăţământul românesc. Unii muşcă, de fapt e aranjament, dar dă bine şi face audienţă. E un fel de ruletă rusească, poate fi adevărat, poate nu, prea puţini ştiu şi nu au interesul să spună.
3. Realitate. Proful nervos îl pocneşte pe elev. Un altul filmează. Sistemul punitiv normal este scurtcircuitat în ambele sensuri. Înainte ca pocnitul să reacţioneze prin plângere ierarhică, se face dreptate online. Să-l vadă lumea pe păcătos! Să-l condamne! Vrem dreptate în maniera dinte pentru dinte, iar dovada există. Iat-o!
Acest al treilea exemplu ridică o problemă mult mai complicată. Cât de în siguranţă mai suntem? Nu apăr profesorii bătăuşi şi nici alte violenţe, doar că posibilitatea de a filma şi respectiv înregistra cu telefonul mobil face trimitere deja spre o violare a intimităţii persoanei. Oricând, oricine, prieten sau duşman pot să ne transforme în eroi pe Internet. Orice prosteală poate deveni compromiţătoare, orice răbufnire vocală mai colorată, prilej de şantaj.
Exagerez? Sau nu…?