Categories: Sport

„Briliantele” tenisului devean

Ciprian Marinuţ

Raluca Ciufrilă şi Maria Orban de la SCM Deva au câştigat ambele finale de la categoria 14 ani ale turneului ETA (Tenis Europe Association) de la Balş (Dolj) şi au obţinut puncte valoroase în ierarhia internaţională.

Şi-au respectat blazonul
Cotată drept favorita numărul unu a turneului, Raluca Ciufrilă (Tg. Jiu) a făcut instrucţie cu toate adversarele întâlnite în turneul de simplu, câştigând cele cinci meciuri disputate, fără să piardă nici un set. Cel mai strâns rezultat al Ralucăi a fost chiar în turul I, când tenismena legitimată la SCM Deva a dispus cu 7-5, 6-1 de Oana Irimescu. În următoarele partide, Ciufrilă, ocupantă a locului patru în clasamentul naţional, a obţinut succese categorice: 6-2, 6-0 cu Andreea Roşca (în turul II), 6-1, 6-0 cu Jasmine Coteanu (locul 10 naţional, în sferturi), 6-3, 6-2 cu Maria Naicu (locul opt naţional, în semifinale) şi 6-1, 6-0 cu Luana Dăuş (locul 12 naţional, în finală). Şi Maria Orban (Petroşani), favorita trei a turneului de simplu, a încheiat competiţia pe acelaşi loc de pe care a pornit la start. Maria, clasată pe locul nouă naţional, a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de Luana Dăuş (3-6, 4-6), câştigând medalia de bronz. În tururile anterioare, Maria a dispus de Luana Stanciu
(6-3, 3-6, 6-2, în turul I), deveanca Amanda Sapta (6-2, 6-4, în turul II) şi Andreea Rainea (6-2, 2-6, 6-3, în sferturi). Succesele de la simplu au fost completate de câştigarea turneului de dublu, unde Raluca şi Maria au dispus în finală de Jaqueline Cristian şi Maria Ivaşcu cu 6-3, 6-3.

Puncte de aur
Antrenoarea Lunella Maier, de la SCM Deva, consideră că cele două fete au jucat foarte bine şi că punctele obţinute le vor ajuta să urce în clasamentul internaţional ETA. „Performanţele obţinute de Raluca şi Maria le-au adus puncte de aur pe plan internaţional. Cu ce au câştigat la acest turneu, vor urca mult în clasament şi vor putea aborda alte turnee internaţionale direct de pe tabloul principal, fără a mai juca în calificări”, a spus Lunella Maier. SCM Cetate a mai fost reprezentat la turneul de la Balş de alţi patru sportivi. La feminin, Amanda Sapta a fost eliminată în turul doi, iar Alexandra Nicoară a pierdut în primul tur, iar la masculin, Dragoş Mădăraş a ajuns până în sferturi, în vreme ce Bogdan Bristan a pierdut în turul inaugural, din cauza unei accidentări. Pentru tenismenii de la SCM Deva, urmează participarea la alte două turnee ETA, la Timişoara şi Arad.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Setea de informare bate foamea! Cel puțin asta e concluzia trasă la prima vedere, după…

3 ore ago

Atelierul lui Moș Crăciun și micii lui artizani

Se apropie sărbătorile, vine Crăciunul, anul se înnoiește. Așteptarea plină de emoție ne cuprinde pe…

3 ore ago

Bulina albă

Prof. Ileana Bercki din Vulcan Pentru organizarea celei de-a 28-a ediție a festivalului ”Brăduțul de…

3 ore ago

Bulina neagră

Ștefan K., din Petroșani Pentru că a fost condamnat pentru infracțiunea de amenințare și obligat…

3 ore ago

Explozie într-o garsonieră din municipiul Vulcan; un bărbat a suferit arsuri pe 30% din corp

Un bărbat de 81 de ani, din mu­ni­ci­piul Vulcan, a suferit arsuri pe apro­ximativ 30…

3 ore ago

Cinci polițiști au fost amenințați de mai mulți scandalagii

Unul dintre viteji a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu…

3 ore ago