Categories: EvenimentFlash

„Avea urme de lovituri în zona tâmplei”

Livia Botici

Într-o scrisoare trimisă redacţiei, Petrică Ilieş, din Deva, al cărui tată a decedat în Spitalul de Psihiatrie din Zam, îl acuză pe medicul Dan Grecu, directorul medical al unităţii, că nu a anunţat decât cu mare întârziere familia bolnavului de decesul acestuia. De asemenea, fiul decedatului, spune că tatăl său avea pe cap şi pe corp urme de lovituri, care, spune el, nu şi le putea face singur.

Fiul decedatului are nelămuriri

Potrivit firului evenimentelor descrise de Petrică Ilieş, tatăl său, Ilieş Neculai, a fost internat în Spitalul de Psihiatrie din localitatea Zam, cu diagnosticul de demenţă de tip mixt. Acesta spune că, în data de 15 februarie a.c. Ilieş Neculai a decedat în spital, dar familia a fost anunţată după mult timp de la eveniment, când acesta era deja la Medicină Legală. „Decesul tatălui meu ne-a fost anunţat după 10 zile, iar în momentul în care am fost la morga Spitalului Judeţean din Deva, pentru a-l scoate şi a-l duce la capelă, am văzut că prezenta urme clare de lovituri pe frunte, în zona tâmplei (vezi foto), sub ochiul stâng şi la ambii genunchi. Nu ştiu cum au apărut acele lovituri, pentru că el era sub supravegherea doctorului Dan Grecu, care se presupune că ar fi trebuit să aibă grijă de el”, arată Petrică Ilieş.

Era un pacient abandonat

Contactat de Mesagerul Hunedorean, medicul Dan Grecu spune că versiunea fiului decedatului este una subiectivă, departe de adevăr. „Acest bărbat era internat la spitalul nostru de foarte mult timp. În ultimii cinci ani, nimeni din familie nu a venit să-l viziteze şi nici să se intereseze în vreun fel de el. Era un pacient liniştit, nu supăra pe nimeni. Familia venea doar pentru procura cu ajutorul căreia puteau să-i ridice pensia. Bătrânul a fost miner, avea pensie bună. Referitor la acele lovituri, cu o zi înainte de a muri, bărbatul a picat din picioare şi s-a lovit la cap, de acolo vânătăile de la genunchi şi de la cap”, declară medicul Dan Grecu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie din Zam. Afirmaţia acestuia este susţinută şi de medicina legală.

„Loviturile nu reprezintă cauza decesului, bărbatul a murit de bronhopneumonie. Acele vânătăi puteau fi făcute şi dintr-o căzătură”, spune doctorul Dan Mărculescu, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara. Medicul Dan Grecu mai declară că, atunci când Ilieş Neculai a decedat, a anunţat Serviciul de Medicină Legală din Deva, dar şi Poliţia. „Nu aveam numărul de telefon al familiei. Dacă aceştia nu au mai venit la bătrân de atâta timp, am pierdut legătura cu ei. Dar, mi-am făcut datoria şi am anunţat Poliţia”, mai spune doctorul.

Poliţia a declanşat o anchetă

Familia bărbatului a depus plângeri către mai multe instituţii abilitate să descurce problema. A fost sesizat Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. „Mi-au făcut plângeri peste tot, mai lipseşte să meargă la Haga. E păcat că, doar acum când a murit, familia este atât de îngrijorată de soarta pe care a avut-o bărbatul. Nu ştiu ce urmăresc prin demersurile lor, eu ştiu că mi-am făcut datoria de medic şi de om”, spune doctorul Dan Grecu.

„Băiatul persoanei decedate a depus săptămâna trecută o sesizare la Poliţie, în care povesteşte punctul său de vedere cu privire la evenimentele produse. Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au declanşat o anchetă în acest caz, pentru a stabili dacă s-a produs vreo infracţiune”, ne-a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

2 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

8 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

o zi ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

o zi ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago