Comunitate

Zona Crişcior, de la minerit la turism

Magdalena Şerban

Proiectul „Dezvoltarea Agroturismului în Comuna Crişcior la nivel European“, în baza căruia se urmăreşte identificarea şi promovarea unor simboluri-cheie pentru încurajarea turismului autohton, continuă în 2020. La baza demersului se află profesorul universitar Avram Fiţiu de la USAMV Cluj-Napoca, iar primarul locului, Ovidiu Furdui (foto), este omul care şi-a pus mari speranţe în construirea unui viitor economic mai bun pentru comunitate.

Acţiuni cu bătaie lungă
Trecând de linia de start în 2019, proiectul vizează realizarea unui catalog de prezentare care va conţine 100 de fişe distincte, ce vor face cunoscute vechile îndeletniciri. De asemenea, fiecare fişă va include câte un video aferent. În mediul online şi pe reţelele de socializare s-a trecut la promovarea unor concursuri cum ar fi de ţesut, de cosit, de echilibristică pe vârful căpiţelor de fân, de greblat, de căutat aur, de sculptat în lemn, degustări de bucate etc., dar şi a potenţialului istoric şi turistic. Competiţiile propriu-zise se vor desfăşura în acest an, în baza unui calendar, nelipsind diplomele şi premiile. De altfel, în momentul de faţă, patru filmuleţe reprezentative sunt complete, ele putând fi vizionate pe pagina de Facebook numită Turism în Crişcior. Tot de aici, cei interesaţi pot afla care sunt temele abordate pentru promovarea turistică a zonei, precum concursul de mineralogie, ambasadoarele turismului din Crişcior, ambasadorii Crişciorului, căutătorii de aur din Crişcior, urzeala războaielor de ţesut, cel mai autentic port popular, tabăra de echitaţie, drumul bisericilor istorice, cea mai frumoasă grădină cu flori, concursul între stâne etc. „Sunt în lucru 100 de pliante cu activităţi agroturistice legate de tabere de vară, tabăra căutătorilor de aur, de şlefuit pietre preţioase, acţiuni de degustare şi de terapii cu zer, lapte, fân, muzică, se pregăteşte oferta crişciorenilor pentru serviciile turistice din primăvară/vară cu care se va negocia cu agenţiile turistice, la târgurile de turism. Iar pentru că trebuie să ne gândim şi că atunci când vor ajunge turiştii la noi şi-ar dori să cumpere cărţi poştale, vom avea cărţi poştale cu imagini care reprezintă satul. Abia din acel moment putem afirma că s-a făcut primul pas pentru un demers turistic profesional. O carte poştală trebuie să aducă o experienţă unică, nouă şi autentică. Fiind fostă zonă minieră, este o nouă şansă pentru copiii noştri“, a precizat Ovidiu Furdui. Potrivit primarului, se are în vedere ca familiile care vor să se implice în proiect să beneficieze de un tablou de promovare, care va fi distribuit atât în formă tipărită, cât şi online. După ce toată informaţia va fi centralizată, catalogul va fi împărţit în cadrul evenimentelor locale, naţionale şi internaţionale (târguri şi expoziţii), dar şi prin Centrul de Informare Turistică şi în spaţiul virtual. Astfel, se vizează acordarea sprijinului necesar oricărui localnic ce ar vrea să înceapă o mică afacere în agroturism.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura