ZIUA SPORTULUI ROMÂNESC: PROIECT ADOPTAT DE PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Inițiativa legislativă privind insti­tu­i­rea Zilei Sportului Românesc a fost adop­tată în unanimitate de către mem­brii Camerei Deputaților, în cali­tate de for decizional. Țin să le mul­țu­mesc t­uturor colegilor care au sus­ți­nut acest proiect, care urmează acum să fie transmis pentru promulgare Președintelui României.
Anual, începând din 2023, vom marca Ziua Sportului Românesc în prima du­minică din luna iunie, iar Ministerul Sportului va organiza în toate județele și în Municipiul București evenimente am­ple, în colaborare cu autoritățile publice locale și/sau mediul privat. Vorbim des­pre orice are legătură cu sportul, de la jocuri cu elemente sportive pentru cei mici, prin care pot prinde drag de miș­care, până la ecranizări cu documentare sportive sau meciuri demonstrative.
Va fi o celebrare națională a activității fizice, prin care promovăm sportul chiar de la firul ierbii, în comunitățile locale. În egală măsură, este o ocazie perfectă ca să îi cinstim pe marii noștri campioni din trecut sau care încă ne bucură cu per­formanțele lor. Impactul bugetar inițial este estimat la 4,6 milioane de lei. Suma ar urma să acopere o finanțare de 100 mii lei pentru fiecare județ, respectiv 500 mii lei pentru municipiul București. Desigur, această împărțire se poate mo­di­fica după realitatea din teren, res­pec­tiv posibilitățile și necesitățile admi­nis­tra­tive de la nivelul fiecărui județ și cre­a­ti­vitatea factorilor implicați în orga­nizare.
De ce era necesar un astfel de pro­iect? Conform raportului Eurostat pri­vind starea sportului la nivel continental, românii sunt pe ultima poziție în Uniu­nea Europeană la practicarea spor­tu­rilor și a exercițiilor fizice. Una dintre ur­mă­rile negative ale acestui fenomen este reducerea sănătății generale a po­pulației
Pe măsură ce trec anii, țara îi pierde pe unii dintre cei mai mari sportivi români din toate timpurile, oameni de care sunt legate cele mai mari realizări sportive ale României. Îl amintesc aici pe marele campion Ivan Patzacichin, care a trecut la cele veșnice în aceeași perioadă a anu­lui trecut.
Alte state din lume au început încă de la începutul anilor 2000 să promoveze și să incorporeze în calendarul oficial zile dedicate sportului. În Japonia, spre exemplu, Ziua Sportului se marchează încă din 1966 în fiecare octombrie. Ast­fel, sportul se promovează corespun­ză­tor. Nu este o coincidență că statul ni­pon are cea mai mare speranță de viață din lume, media fiind 88 de ani la femei și 82 de ani la bărbați.
Trebuie să promovăm cât mai mult sportul de masă. Este esențial ca tinerii și copiii noștri să înțeleagă beneficiile unui stil de viață sănătos și să practice ac­tivități sportive. Cu cât e baza de selecție mai mare, cu atât putem crește și șansele unor performanțe sportive în viitor. Înainte de toate, însă, sportul în­seamnă sănătate.
Ne vedem la prima ediția a Zilei Spor­tului Românesc, pe 4 iunie 2023.

Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În inima Ținutului Pădurenilor, tradițiile merg înainte: Festivalul Plăcintelor Pădurenești

Magdalena Șerban Celebrele plăcinte pădurenești, coapte după rețete vechi moștenite din bătrâni, vă așteaptă și…

23 de minute ago

Alin Tomuș preia coordonarea E³-GOV Think Tank și va reprezenta inițiativa în cadrul TRILATERAL FORUM 2026

Fundația pentru Dezvoltare Bazată pe Cunoaștere – FDBC anunță de­sem­narea lui Alin Tomuș în calitate…

24 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

23 de ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

23 de ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

23 de ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

23 de ore ago