Categories: Actualitate

Ziua și violența printre tineri, la Hunedoara. Un nou episod, de data asta, a ars-o cu țigara

O fetiţă de 12 ani, din municipiul Hunedoara, a fost arsă cu o ţigară, în zona frunţii, în urma unei altercaţii pe care a avut-o cu două adolescente de 14 ani, conflictul dintre cele trei mi­nore pornind de la o cerere de prie­tenie adresată unui băiat pe o reţea de socializare, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

De la o cerere de prietenie
Incidentul a avut loc miercuri seara pe strada Luncii din municipiu, altercaţia între copii fiind semnalată iniţial poli­ţiş­tilor locali, care au sesizat apoi Poliţia municipiului Hunedoara. „Ajunşi la faţa locului, poliţiştii locali au identificat o minoră în vârstă de 12 ani, din Hunedoara, care a relatat faptul că a avut o discuţie în contradictoriu cu două minore, iar una dintre acestea, în vârstă de 14 ani, din Hunedoara, a atins-o cu o ţigară aprinsă în zona frunţii. Pa­trula de poliţie locală a condus cele trei minore la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara, pentru continuarea veri­fi­că­rilor”, a precizat sursa citată. Neîn­ţe­le­gerea între fete ar fi pornit de la o ce­rere de prietenie pe care minora de 12 ani ar fi dat-o prietenului uneia dintre celelalte două fete. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violenţe, cercetările continuând în ve­derea stabilirii circumstanţelor co­mi­terii faptei şi a luării măsurilor legale. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

5 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

5 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

5 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

5 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

5 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

6 ore ago