Sâmbătă, manifestările oficiale vor începe la ora 10.00 şi se vor desfăşura pe bulevardul 1 Decembrie, între sensurile giratorii de la Poşta Veche şi Piaţa Victoriei. Pompierii vor organiza o paradă militară de amploare, la care vor participa aproape 200 de ofiţeri şi subofiţeri din cadrul I.S.U. şi de la nivelul subunităţilor. Defilarea cadrelor va fi urmată de parada tehnicii de intervenţie, de ultimă generaţie, achiziţionată prin Programul Operaţional Regional. În plus, cei mai merituoşi pompieri, paramedici, scafandri şi specialişti în descarcerare sau domeniul pirotehnic, vor fi premiaţi. De asemenea, cadrele militare care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă, vor fi avansate în gradul următor înainte de termen. (N. Bumbac)
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…