Poporul român, trăitor de mii de ani pe aceste meleaguri, o naţiune ce cu drag îşi defineşte graiul străbun ca fiind o comoară, are parte abia în acest an de graţie 2013 de o zi dedicată LIMBII ROMÂNE. A fost nevoie de mult timp pentru ca în Monitorul Oficial din 14 martie 2013 să apară negru pe alb că această zi, de 31 august, este ziua în care onorăm o limbă vorbită de 28 de milioane de oameni, aflaţi acasă, în România, sau oriunde în această lume mare. Sărbătoarea a fost coroborată cu cea a naţiei surori de dincolo de Prut şi măcar pentru o zi, o zi de sfârşit de vară, ne oferă deschiderea de a onora unul dintre simbolurile naţionale: LIMBA ROMÂNĂ!

Departe de mine gândul de a poza în exeget, în acest domeniu, dar de pe poziţia privilegiată de român sunt mândru că vorbesc o limbă pe care cele mai multe izvoare, fie ele istorice sau lingvistice, o definesc ca fiind „mai controversată decât însăşi istoria acestui popor!” Cu filoane traco-getice, celtice, romane şi slave, această limbă s-a desăvârşit în mii de ani, fiind astăzi una dintre puţinele limbi vorbite în acestă lume fără dialecte, ci doar cu regionalisme.
Tocmai această unitate a graiului, pe care îl pricepi şi la Satu Mare ca şi la Constanţa, te face pe tine, cel ce o vorbeşti, să te simţi acasă în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Poate puţini ştiu că printre limbile latine de circulaţie mondială, ROMÂNA este a cincea ca număr de vorbitori după: spaniolă, portugheză, franceză şi italiană. Dacă despre ceea ce reprezintă această limbă în devenirea noastră ca popor, de-a lungul mileniilor, ar fi prea multe de spus, şi nu cred că există un singur român care să nu „SIMTĂ ROMÂNEŞTE”, nu pot să nu mă gândesc că ne-a trebuit cam mult timp să decretăm o zi în care să aducem un binemeritat omagiu LIMBII ROMÂNE.
Dar, probabil, recunoaşterea supremă cu care datori îi suntem cu toţii, ar fi aceea de a ne strădui să oprim masacrarea acesteia cu expresii şi cuvinte ce o urâţesc, străine de spiritul nostru latin şi creştin, pentru că peste toate, toţi avem obligaţia morală să transmitem mai departe copiilor şi nepoţilor o limbă frumoasă şi curată pe care şi ei, peste ani, să o poată considera, pe bună dreptate, o COMOARĂ NAŢIONALĂ !
Haralambie VOCHIŢOIU,
Senator PP-DD de Valea Jiului

MesagerulHunedorean

View Comments

  • hari, cam lung drumul de la tarnacop la exeget. renunta la texte de genul asta, ti se protrivesc precum nuca in perete

  • papagal analfabet si needucat tu vorbeste de limba romana??????????? dar despre fraudarea fondurilor pe posdru cand vorbesti????? 5 milioane de euro de unde-i dai inapoi???? JILAVA este casa ta!!!!!@!@

Recent Posts

ACCIDENT DE MUNCĂ MORTAL ÎNTR-O MINĂ DIN PETRILA

Un bărbat în vârstă de 51 de ani și-a pierdut viața în urma unui incident…

28 de minute ago

Incendiu la Petrila

50 de persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu izbucnit în această dimineață la…

6 ore ago

ERATĂ:

Dintr-o regretabilă eroare, în paragraful referitor la turism din comunicatul nostru anterior au fost prezentate…

6 ore ago

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara -🚔 1 APRILIE – dar nu chiar 😏

Se pare că noile radare tip pistol au primit update: acum detectează nu doar viteza……

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

21 de ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

21 de ore ago