Categories: Actualitate

„Ziua Învăţătorului” a fost sărbătorită la Deva

Ieri, la Teatrul de Artă Deva, a fost marcată „Ziua Învăţătorului“. Manifestarea, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijinul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Hunedoara, a fost dedicată în acest an personalului didactic care se pensionează în acest an.
Ca urmare, la momentul festiv au participat 88 de dascăli, care se vor pensiona la data de 1 septembrie 2016, fiecare dintre aceştia primind o diplomă şi o scrisoare de mulţumire pentru dăruirea de care au dat dovadă în întreaga lor activitate depusă în slujba învăţământulul hunedorean.
În cadrul manifestării a avut loc şi un program artistic, susţinut de Ansamblul „Transilvania” al Colegiului Naţional Decebal Deva, de Ansamblul profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, care au prezent suite de dansuri populare, de Cvartetul „Cuore”, al Liceului de Arte Sigismund Toduţă Deva, soprana Maria Hândorean, profesor la liceul amintit şi solista deveană Bianca Iacoboni, absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
„Pe lângă faptul că aducem mulţumiri tuturor dascălilor din judeţ, pentru activitatea pe care o desfăşoară şi rezultatele obţinute, de ziua lor le urăm multă sănătate şi mult succes. Am decis că la manifestarea de astăzi să  adresăm un mesaj public de mulţumire tuturor colegilor din sistemul de învăţământ care în acest an şcolar au împlinit vârsta de pensionare. Este un semn minim de mulţumire şi recunoştinţă pentru aceşti oameni care au format şi pregătit zeci de generaţii de elevi”, a declarat Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara. (M.Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

3 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

3 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

3 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

3 ore ago