Categories: Comunitate

Ziua Internațională a Poeziei

În ziua echinocțiului de primăvară, 21 martie, cu multă speranță în inimi, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Con­si­liului Județean Hunedoara, a organizat la Sala de Lectură o întâlnire cu cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți poeți hune­doreni.

Un impuls creațiilor
«În urmă cu 23 de ani, la cea de-a 30-a se­siune a Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), din toamna anului 1999, ziua de 21 martie a fost proclamată Ziua Inter­na­țională a Poeziei. Adoptarea acestei de­cizii a fost justificată de către oamenii de cultură prin necesitatea încurajării tu­turor activităților legate de promovarea creațiilor poetice în întreaga lume. S-a considerat că, în acest fel, se va da un nou impuls creațiilor poetice din toate țările lumii, se va dezvolta gustul de a citi și de a înțelege poezia. În viziunea UNESCO, „poezia constituie un aliat puternic pentru înțelegerea dintre popoare, un catalizator pentru pace și dialog”. Alege­rea acestei zile nu a fost întâmplătoare, ziua echinocțiului de primăvară semnifică înflo­ri­rea naturii, victoria vieții și a speranței pentru toți oamenii. Poeții consideră că „poezia este prima tinerețe a limbii, este textul primordial, începutul a tot” și, de aceea, doar începutul primăverii poate onora poezia așa cum se cuvine », a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.

Ceasuri de bucurie
«Sărbătoarea poeziei pe care am orga­ni­zat-o, în ciuda vremurilor atât de neliniști­toare și de triste, a fost onorată de un mare număr de poeți hunedoreni, practic toți poeții cunoscuți au ținut să fie prezenți și au venit alături de noi cu tot sufletul. Au fost prezenți poeții Camelia Ardelean, Mărioara Ardelean, Elisabeta Bogățan, Ruben Bucoiu, Dumitru Buțoi, Andrei Caucar, Anca Ciolca, Mirela Cocheci, Nicolae Crepcia, Ladislau Daradici, Dumitru Dumitrescu, Mariana Ghicioi, Dumitru Hurubă, Radu Igna, Florentina Mitrică, Dorel Neamțu, Dan Orghici, Mariana Pândaru Bârgău, Elena C. Petruț, Carmen Pinte, Paulina Popa, Aurelian Sârbu, Dumitru Tâlvescu, Adriana Tomoni, Petronela Valislavu, Tiberiu Vințan.
Ne-am bucurat de prezența lui Costel Avram, administratorul public al ju­dețului, prieten bun al bibliotecii, iubitor de cultură, care este mereu alături de noi și ne sprijină în organizarea activităților culturale.Poet și prozator de cert talent, prezență activă în viața literară a județului Hunedoara, scrii­torul Dumitru Tâlvescu a fost cel care a mo­derat această întâlnire. Versurile rostite de fiecare autor au reușit să creeze o atmosferă cum numai poeziei îi este cu putință să creeze. Au fost ceasuri de bucurie a sufle­tului, cea­suri care ne-au cufundat într-un univers liric ce a reușit să ne stârnească și să ne reînvie dragostea de viață, de frumos, de tihnă. După momentele de poezie, muzica s-a făcut simțită prin minunatele glasuri ale îndrăgiților artiști Mariana Anghel și Cristian Fodor. De asemenea, în curtea bibliotecii au fost expuse panouri cu cele mai frumoase versuri ale poeților hunedoreni prezenți la această minunată sărbătoare a poeziei, a primăverii, a speranței care nicicând nu moare”, a adăugat Sebastian Bara. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

https://www.facebook.com/reel/2642282172855044

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că o duduie de la o primărie importantă nu se…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa sa a debutat spectaculos în Superliga, câștigând…

9 ore ago

Bulina neagră

Silviu T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unui…

9 ore ago

Doi bărbaţi din Arad, reţinuţi pentru şantaj

Doi indivizi din judeţul Arad au fost reţinuţi de poliţiştii din Brad, fiind acuzaţi de…

9 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au intervenit într-un caz de violență domestică: un bărbat…

9 ore ago