Categories: ActualitateFlash

Zilele Municipiului Hunedoara, un adevãrat succes!

Oana Mihnea

Şi în acest an, Zilele Municipiului Hunedoara au reunit într-o atmosferă de veselie şi bună dispoziţie câteva mii de oameni, care au venit să participe la o serie de evenimente gândite şi organizate de administraţia locală, astfel încât să fie pe toate gusturile. De la paradă canină şi până la spectacole de muzică populară şi uşoară, hunedorenii şi nu numai au petrecut în acest sfârşit de săptămână la Hunedoara momente de neuitat.

Cântec, joc şi voie bună
Ziua de vineri a fost dedicată iubitorilor de animale. Municipalitatea a inclus în programul destinat zilelor oraşului o paradă a raselor canine, care a avut loc în incinta Stadionului „Michael Klein“. Zeci de patrupezi, alături de stăpânii lor, au făcut furori printre spectatori, iar cei mai norocoşi dintre ei au fost răsplătiţi la finalul paradei, cu trofee. De asemenea, la scena amplasată în zona Rusca, au fost prezentate două piese de teatru cu căţei. Seara zilei de vineri a fost dedicată îndrăgiţilor interpreţi de muzică populară din zona Banatului. Vedeta spectacolului a fost formaţia General Music, dar şi dansatorii Ansamblului Haţegana şi alţi interpreţi cunoscuţi de muzică populară. Spaţiul amenajat în faţa scenei a fost împânzit de spectatori, care au savurat cu sufletul la gură fiecare moment al artiştilor.
Tot cu această ocazie, administraţia locală de la Hunedoara a invitat reprezentanţii oraşelor înfrăţite ca să sărbătorească împreună. La invitaţie au răspuns prezent delegaţii din oraşele Szombathely, din Ungaria, şi Veles, din Macedonia. Cu aceştia din urmă se doreşte finalizarea procesului de înfrăţire în cursul acestui an. Mai mult decât atât, pentru Hunedoara şi Szombathely este an aniversar, pentru că se împlinesc 25 de ani de la semnarea actelor de înfrăţire.

Vedete ale muzicii uşoare
Ziua de sămbătă a fost a celor mai tineri, invitaţi să ia parte la un show incendiar făcut de Andreea Bălan, Shift şi Celia. Publicul a fredonat împreună cu artiştii melodiile preferate, de la cei mai mici până la părinţi şi bunici. Inclusiv o mireasă furată şi-a făcut apariţia printre spectatori şi a dansat pe ritmurile alerte ale muzicii. Nici talentele locale nu s-au lăsat mai prejos şi au întreţinut atmosfera, între care La Fiesta, Vampu, Cezara şi Cristi, Shine Dance, Caffe Latino, dar şi generaţia viitoare de „Next Staruri“, reprezentată prin Carla Bâtoancă şi Elena Hasna.
Ultima zi de sărbătoare pentru municipiu a fost dedicată muzicii uşoare, în care au apărut pe scena de la Rusca, tineri solişti locali, cum sunt Denisa Oancea, Emilia Cruceru şi alţii. Tot duminică, hunedorenii s-au reîntâlnit cu concitadina lor, Cristina Vasiu, tânără interpretă în plină ascensiune, care a susţinut un show în stilul ei personal, mult apreciat de spectatori. Maratonul de muzică uşoară a fost încheiat de Ştefan Bănică Jr, care i-a ţinut pe hunedoreni în priză cu binecunoscutele lui şlagăre. Odată ce s-a lăsat întunericul şi a fost creată ambianţa perfectă, Zilele Municipiului Hunedoara s-au încheiat cu un grandios spectacol de lasere.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • La 3 miliarde de lei vechi,la ce v-ati fi asteptat?!?!?!la atmosfera de inmomrmantare??!?!?Cat priveste parada raselor canine.....e ca si cand ai vorbi de funie in casa spanzuratului.....La cati caini sunt in oras......

  • Daca pupitrul celor de la sonorizare cat si schela pentru cameramani nu ar fi fost din nou amplasate prea vizibil , deranjant chiar la spectacolul de lasere cand fara sa vrea protagonistii cei mai vizibili au fost cei doi ciocoflenderi cameramani, daca micii nu ar fi tot mai mici(exceptie cei de Salas), in general comerciantii tot mai hrapareti si mai neprofesionisti, fara toate astea , a fost binisor..

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago