Stiri

Zilele Municipiului Brad


În acest weekend, tot municipiul Brad va fi în sărbătoare, întrucât administraţia locală va organiza concerte, lansări de carte şi o premiere a elevilor olimpici şi sportivilor cu performanţe, toate cu ocazia zilelor localităţii. Astfel, în data de 6 august, la Casa de Cultură, la ora 16, va avea loc o lansare de carte, iar sâmbătă 7 iulie, în Piaţa Centrală, brădenii vor putea urmări Festivalul Internaţional de Folclor Carpatica, la care participă reprezentanţi din Serbia, Turcia, Grecia, Italia, Franţa şi România. Tot în această zi vor avea loc recitaluri şi dansuri orientale, dar şi un concert Proconsul. Duminică, începând cu ora 16, în Piaţa Centrală, vor cânta Ionuţ Fulea, Mariana Deac, Tiberiu Ceia, Felicia Stoian, Liliana Laichici. În finalul acestui concert folcloric va avea loc tradiţionalul concurs al „Devoratorilor de Virşli”, iar mai apoi un recital extraordinar cu interpretul Lilo Fiorino, din Italia. (L. Botici)

4 comentarii la „Zilele Municipiului Brad

  • Spune Cazacule drept, cu cati lei ne-ai tras in piept? cat ai smanglit la Zilele Bradului, metropola social-democrata fara caldura in case iarna cand afara-i minus 20 de grade? Hotule, n u te mai satura D-zeu?

  • Ce ai mai consilerule cu el ?
    Dece nu-l lasi sa se bucure si el cat mai poate de sarbatorile Bradului , nu ai auzit ca vor sefii lui de la PSD sa-l lepede de la sefia trandafiristilor hunedoreni?
    Poate ca , spera el , sa vina si micultitulescu si sa-l ghiftuiasca cu virsli si bere si , poate s-o indura de el si-l mai lasa sef.
    Ce rai sunteti voi motii cu primarele vost !
    Au nu stiti voi cat se lupta si se bate el pentru caldura voastra la iarna ,cate promisiuni fura el de la hainii portocalii cu-n singur trandafir , si ala ofilit ?
    Rusinica.

  • Tipic romanesc!
    Toti stim ce trebuie sa faca altii si mai putin ce trebuie sa facem noi insine!!!

  • Tu Camelia, tu, cand te speli pe dinti? Inainte sau dupa ce manci ***** ? ca-ti pute gura de misca toate nasurile de pe linia Brad Vata Deva, firi-a dracu de simpatica ce esti

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura