Comunitate

Zilele Medicale Devene, manifestare de tradiţie pentru cei din sănătate

04-spital-deva-urgenta-3-599x475Dorin Popescu

Cea de a IX-a ediţie a reuniunii ştiinţifice  desfăşurată sub genericul „Zilele Medicale Devene” se constituie într-un util schimb de experienţă între cadrele medicale hunedorene şi cele din clinici universitare sau spitale din Timişoara, Cluj Napoca, Târgu Mureş şi Arad.
După cum preciza dr. Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Deva are o bună tradiţie în organizarea unor asemenea manifestări ştiinţifice şi medicale. Începuturile unor astfel de reuniuni de specialitate trebuie căutate încă înainte de 1989. Şi după 1990, Deva s-a menţinut în atenţia lumii medicale. Spre exemplu, în 1996, Deva găzduia un Congres Naţional de Gastroenterologie, la care au participat somităţi medicale ale vremii, între care profesorii universitari Oproiu, Pascu, Dumitraşcu şi Acalovschi. După anul 2000, asemenea manifestări s-au revigorat, dovadă actuala ediţie, cu numărul nouă, ce debutează în data de 24 noiembrie a.c. şi care se va desfăşura pe parcursul a trei zile. Şi de această dată, vor fi prezentate ultimele noutăţi din domeniul îngrijirii sănătăţii, rod al multor ore de cercetare în laboratoare sau de veghe la căpătâiul bolnavilor, sintetizate în lucrări ştiinţifice de specialitate. Tema actualei ediţii este „Interdisciplinaritatea în urgenţele medicale şi chirurgicale”. Lucrările reuniunii ştiinţifice se vor desfăşura în plen şi pe secţiuni. Secţiunile propuse pentru actuala ediţie sunt cele de pneumologie, pediatrie, cardiologie, ORL şi chirurgie, dar vor fi abordate şi alte subiecte în afara acestora, precum lucrările de radiologie şi imagistică, bolile de nutriţie şi va fi analizat sindromul metabolic la populaţia judeţului Hunedoara.
Cei care susţin lucrări legate de interdisciplinaritatea în urgenţele medicale şi chirurgicale sunt personalităţi în domeniu cum ar fi prof.dr. Gilda Popescu, prof. dr. Ioan Cordoş, prof. dr. Silviu Albu, prof.dr. Radu Prejbeanu, prof.dr. Marius Craina, prof. dr. Magda Păşcuţ şi mulţi alţii.

One thought on “Zilele Medicale Devene, manifestare de tradiţie pentru cei din sănătate

  • Iar minte DEMETER!
    Si mai da dovada ca e si prostalau, vehiculeaza niste nume care alcatuiesc impreuna cu el un tablou al unei „retele”….
    Poate citeste cineva „cu atributii” si bine-intentionat!!!
    DA DOAMNE!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura