„În ziua în care, potrivit statisticilor, aproximativ două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica, dar mai ales când rugăciunile se îndreaptă către Sfântul Ioan, considerat ultimul proroc al Vechiului Testament şi cel care a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu, nu aveam cum să nu le urăm la mulţi ani acelora care îi poartă numele. Le-am pregătit tort şi au fost serviţi cu suc, le-am transmis gânduri bune şi urări de bine, simţindu-ne ca într-o familie. Vreau să le spun încă o dată că le doresc multă sănătate şi mai ales putere şi optimism. Îi amintesc pe Ioan Niţă, Ioan Chifor, Ioan Dineş şi Ioana Voicu. Să le dea bunul Dumnezeu mult bine“, a afirmat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. (M. Şerban)
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…