Categories: Actualitate

Zeci de urşi, lupi şi pisici sălbatice, în bătaia puştilor vânătorilor hunedoreni

Maximilian Gânju

Nu mai puţin de 67 de urşi din fondurile de vânătoare aflate pe raza judeţului Hunedoara, 71 de lupi şi 62 de pisici sălbatice se află pe lista Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru care s-a elaborat un ordin de ”recoltare”.
Mai exact, odată aprobat acest ordin, speciile protejate vor putea fi vânate prin metodele “la goană”,“la pândă” şi “la dibuit” la fel ca oricare alt vânat. Animalele protejate sunt cuprinse pe 21 de fonduri de vânătoare existente la nivelul judeţului nostru, chiar dacă nu la toate le-au fost aprobate cererile privind ”recoltarea” urşilor, lupilor ori pisicilor sălbatice. Direcţia Silvică Hunedoara are cei mai mulţi urşi repartizaţi pentru vânătoare, respectiv şase, dar şi 12 lupi şi cinci pisici sălbatice. Pentru aceste exemplare, directorul instituţiei spune că s-a cerut autorizaţie dat fiind faptul că sunt în zone populate, unde pun în pericol omul, ori există o suprapopulare a fondurilor. ”Eu pot vorbi doar de fondurile de vânătoare ale Direcţiei Silvice Hunedoara, nu şi despre celelalte. Noi am solicitat autorizaţii pentru nouă exemplare de urs şi am primit pentru şase. Numărul total a fost stabilit după o analiză făcută de minister cu Facultatea de Silvicultură Braşov, criteriul nu este stabilit de noi. Eu am pe 11 fonduri şase urşi şi sunt localizaţi în zone unde pot coborî şi ataca sau pot face alte probleme, ori este suprapopulare. Parte se elimină prin selecţia naturală şi parte se elimină de către noi, altfel nu ar fi un echilibru. Eu nu sunt vânător, nu mă pasionează şi n-am fost la vânătoare de vreo şapte ani, dar sunt cazuri unde trebuie intervenit, pentru că apar probleme. Sunt zone unde avem probleme cu lupii, ştiu de la colegii mei, pentru că s-au înmulţit foarte mult”, a declarat Radu Crişan, directorul Direcţiei Silvice Hunedoara.
Ordinul care permite vânătoarea ”la liber” a acestor specii protejate a fost supus dezbaterii publice, iar ministerul de resort spune că se emite an de an, din 2007 încoace, în conformitate cu Directiva Habitate a Uniunii Europene. Potrivit ministerului de resort, documentul supus dezbaterii deschise este susţinut de un studiu anual de evaluare a efectivelor populaţiilor de carnivore mari din România, realizat printr-un acord cu ICAS Braşov, Universitatea Transilvania Braşov şi Fundaţia Carpaţi, prin măsurători în teren, evaluarea zonelor vulnerabile la carnivorele mari şi alţi indicatori care vizează siguranţa cetăţenilor, starea de conservare a speciilor, dar şi echilibrul acestora. De precizat ar fi şi faptul că din totalul de 67 de urşi propuşi pentru „recoltare“ la nivelul judeţului Hunedoara, fondurile de vânătoare au primit aprobare pentru 18 exemplare, la lup pentru 36 din totalul de 71, iar la pisică sălbatică pot fi vânate 19, dintr-un total de 62 de exemplare aflate pe listă.
Pe de altă parte, Organizaţia de mediu WWF România este împotriva Ordinului MMAP şi a atras atenţia asupra faptului că România are ”un sistem de raportare şi administrare în care vânătorii numără, gestionează, împuşcă şi fac profit de pe urma animalelor sălbatice”, situaţie care ”va genera erori grave“.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Echipaje de pompieri ai Secției Ilia au intervenit, în această dimineață,pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia unui spațiu comercial din localitate

La sosirea echipajelor de stingere ardea generalizat interiorul magaziei unde se aflau depozitate diferite produse…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

20 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

20 de ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

20 de ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

20 de ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

20 de ore ago